in

Lira sterlină NU CADE, chiar CREȘTE ușor, deși Brexitul fără acord este tot mai probabil. Care este explicația

Lira se menține peste pragul de 1,3 față de dolar și peste 1,15 față de euro, joi apreciindu-se chiar ușor față de cele două monede.

Față de dolarul american, moneda britanică a crescut joi până la 1.3089, în timp ce față de moneda euro, până la 1.1537.

Lira pare să nu fie afectată de evoluțiile politice furtunoase legate de Brexit, chiar și după declarațiile importante făcute de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care, după ce s-a întâlnit la Bruxelles cu prim-ministrul britanic Theresa May, a spus el că un Brexit fără acord ar avea consecințe economice și sociale dezastruoase atât pentru Marea Britanie și Uniunea Europeană, dar că nu poate fi exclusă această posibilitate, având în vedere intransigența demonstrată de politicienii britanici.

„Nu sunt foarte optimist atunci când vine vorba de această problemă“, a declarat Juncker, subliniind că oficialii europeni fac tot posibilul „pentru a avea acest Brexit într-un cadru organizat, civilizat, dar nu se poate încă, deoarece în Parlamentul britanic este întotdeauna o majoritate împotriva a ceva, niciodată o majoritate în favoarea a ceva”. Theresa May a fost mai optimistă, a spus că s-au înregistrat unele progrese și că va exista un alt vot în Parlamentul britanic, probabil săptămâna viitoare.

În timp ce data oficială a Brexitului se apropie, 15 de membri ai guvernului par dispuși să voteze în favoarea unei amânări a ieșirii din UE cu trei luni, în dezacord deschis cu Theresa May, pentru a se evita ieșirea fără acord și efectele sale dezastruoase. Traderii internaționali de valute par să parieze pe acest scenariu și, atâta timp cât cred în această variantă, lira va rămâne la nivelurile actuale.

Lira sterlină dă semne de revigorare. Cursul se apropie de cel dinaintea referendumului pentru Brexit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Hoțul de căței. Șofer român de la Amazon fură schnauzerul de 800 de lire sterline al clientului

Marea Britanie, lovită de fenomene meteo extreme după cele mai ridicate temperaturi de februarie din istorie