in

Londra, după Ozil și Kolasinac, alt sportiv atacat de hoți în plină stradă, voiau să îi fure ceasul de peste 12.000 de euro

Un fost luptător MMA a fost atacat pe o stradă din Londra de patru hoți care voiau să îi fure ceasul de mână, un Rolex în valoare de peste 12.000 de euro. Scena violentă s-a petrecut de față cu cei doi fii ai lui și a fost surprinsă de o cameră de supraveghere.

În nordul Londrei, au fost atacate în acest fel și cu același scop și alte persoane, între care s-au numărat și Mesut Ozil și Sead Kolasinac.

Fostul luptător MMA Raf Filiz, în vârstă de 46 de ani, a fost pus la pământ de cei patru hoți. Cei doi fii ai lui, Aaron și Kai, cu vârste mai mici de 16 ani, au fost și ei loviți de infractori.

Raf Filiz, devenit consultant IT după ce și-a încheiat cariera în MMA, s-a luptat cu cei patru hoți, timp în care unul dintre copiii lui, Aaron, a alertat trecătorii.

Hoții au fugit de la locul atacului, fără ceasul de mână al fostului luptător MMA.

„Nu am recționat la început. Am crezut că este fiul meu. După aceea, am simțit alte mâini pe încheietura mea. M-am întors și le-am văzut fețele băieților mei. Atunci am realizat că nu este o glumă. Am fost puși la pământ, pentru că fiul meu a încercat să intervină. A fost lovit de un individ în ceafă. Au vrut ceasul meu neapărat. Mă concentram pe încheietură și încercam să mă ridic”, a povestit fostul luptător MMA.

„Un alt individ mă lovea cu piciorul în piept, pentru a mă ține la pământ. Eu stăteam și cu ochii pe copiii mei, în același timp. În acest timp, un alt individ a venit și m-a lovit cu pumnii în față. Când am văzut că nu sunt înarmați, le-am spus copiilor să cheme poliția. Au început să strige și lumea a început să apară. S-au speriat și au fugit. Dacă nu erau copiii cu mine, aș fi alergat după ei”, a mai spus el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sunset Sea-mphony 2019 – Concerte la malul Mării Negre. De la Maria Tănase la Shostakovich și Metallica

Panică și haos în centrul Londrei. Stația Bank, evacuată în această dimineață