in

În Marea Britanie a început vânătoarea de vrăjitoare. Profesorii care predau lecții despre Brexit, pe lista neagră



Un vice-rector al Universității din Worcester, profesorul universitar David Green, face acuzații de o gravitate fără precedent la adresa unui parlamentar conservator care a cerut o listă a cadrelor didactice care critică Brexitul la cursuri.

Nu ne vom preda niciodată!”, i-a transmis profesorul Green parlamentarului Chiris Heaton-Harris (foto), potrivit The Independent.

Cadrul universitar a mai declarat că ceea ce face parlamentarul Heaton-Harris este un „McCarthyism britanic“, referindu-se la perioada din istoria Statelor Unite când se aduceau acuzații de spionaj în favoarea sovieticilor fără niciun fel de dovadă.

Heaton-Harris a trimis o scrisoare către universitățile britanice, cerând să i se ofere numele profesorilor care predau despre Brexit, precum și o copie a programelor lor.

Ca răspuns, profesorul Green a declarat pentru The Independent că scrisoarea era „înfricoșătoare și sinistră” și a cerut ca Theresa May să ia poziție față de Heaton-Harris care este și membru al Guvernului.

„Este un atac scandalos asupra libertăților elementare și este foarte important să rezistăm. Un prim-ministru decent îl potoli imediat … El nu mai trebuie să fie membru al guvernului”, a mai spus Green.

„Când am citit această scrisoare am simțit fiori pe șira spinării”, a mai spus profesorul. „Să fie începutul unui McCarthyism britanic?”, s-a întrebat el.

Green a mai specificat că scrisoarea este foarte periculoasă și este un prim pas către „poliția conștiinței” și cenzură politică justificate de „voința poporului britanic”, expresie care se găsește pe website-ul lui Heaton-Harris.

De aceea, spune profesorul universitar, a decis să îi răspundă cu vorbele lui Churchill atunci când a spus că „vom depăși puterea tiraniei și nu ne vom preda niciodată”.

David Green a mai spus despre parlamentar că abuzează de putere și că are responsabilități față de democrație pe care pare să le fi uitat.

Mai mult, un grup de studenți de la Școala Europeană de Economie Politică din Londra (LSE) i-au scris parlamentarului, acuzându-l că a încălcat Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale, care include declarații privind libertatea academică.

„De vreme ce Regatul Unit este încă un stat membru UE, sunteți oblicat ca politician să respectați și să urmați tratatele Uniunii Europene. În articolul 13 din Carta europeană a drepturilor fundamentale se arată că «artele și cercetarea științifică sunt libere de orice constrângere. Libertatea academică este respectată»”, se arată în scrisoarea studenților.

Nu vă dați copiii la școala militară în Marea Britanie: este un infern al abuzurilor sexuale

Doi prezentatori TV britanici, acuzați că au abuzat sexual mai mulți copii

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit-ul încă mai poate fi oprit

Bloomberg: Brexit-ul este cel mai stupid lucru. De ce o țară care merge bine vrea să se ruineze?