in

Oficial german despre acordul UE-Marea Britanie: „Nimeni nu vrea să pedepsească Marea Britanie”



Ministrul german pentru Afaceri Europene, Michael Roth, a declarat că este de părere că discuţiile privind ieşirea Marii Britanii din UE se îndreaptă în direcţia corectă şi că ar putea rezulta o soluţie până în noiembrie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Consider că propunerile Uniunii Europene, care se află pe masă de ceva timp, reprezintă o bază excelentă pentru un compromis. Nimeni nu vrea să pedepsească Marea Britanie”, a declarat Roth la Bruxelles.

„Suntem pregătiţi, continuăm să susţinem Irlanda. Avem nevoie de o soluţie clară şi acceptabilă privind Irlanda de Nord şi Irlanda şi suntem optimişti că putem găsi o soluţie până în luna noiembrie. Sunt de părere că discuţiile de îndreaptă în direcţia corectă”, a continuat acesta.

Marea Britanie urmează să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Premierul Theresa May a avertizat că alternativa la acordul de Brexit propus de ea este lipsa unui acord, în contextul în care mai mulţi parlamentari conservatori contestă propunerile şefei Guvernului de la Londra.

Liderii ţărilor din Uniunea Europeană ar putea anunţa în cursul întâlnirii de la Salzburg că în luna noiembrie va avea loc un summit extraordinar pe tema Brexit, data cea mai probabilă fiind 13 noiembrie, informează cotidianul The Guardian, citând diplomaţi şi oficiali UE.

Cetățenii UE nu vor primi tratament special după Brexit. May: „Imigranții din UE vor avea aceleași drepturi cu cei din afara UE”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit. Cea mai mare bancă germană se retrage din Marea Britanie. Transferă active de sute de miliarde de euro

Studiu: Lucrătorii europeni din Marea Britanie contribuie la buget mai mult decât britanicii