in

Parlamentul britanic dezbate pe 1 aprilie petiția de anulare a Brexit semnată de milioane de oameni

Parlamentul britanic va organiza pe 1 aprilie o dezbatere privind petiția populară de revocare a Articolului 50 și anulare a Brexit, care a strâns peste cinci milioane și jumătate de semnături, deși guvernul a anunțat că nu va accepta solicitarea.

Acest guvern nu va renunța la Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona (referitor la ieșirea din UE a unui stat membru). Vom respecta rezultatul referendumului din 2016 și vom lucra alături de parlament pentru a obține un acord care să prevadă plecarea din UE”, a susținut unu purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, în răspunsul oficial la petiție.

Inițiativa a fost lansată în februarie de Margaret Anne Georgiadou și a devenit virală săptămâna trecută, iar vineri, 29 martie înregistrase peste 5,9 milioane de semnături.

Potrivit legii britanice, petițiile semnate de peste 10.000 de cetățeni primesc un răspuns din partea guvernului, în timp ce cele care depășesc numărul de 100.000 de semnături vor fi luate în considerare pentru dezbatere în parlament.

Parlamentul britanic a fixat data de 1 aprilie pentru dezbaterea petiției, al cărei rezultat, în orice caz, nu va avea un caracter obligatoriu și nici nu va include schimbări legislative.

Guvernul conservator a respins categoric posibilitatea anulării ieșirii Regatului Unit din UE deoarece, a argumentat executivul, aceasta ar “diminua democrația și încrederea acordată guvernului de milioane de votanți”.

„Guvernul ia notă de numărul considerabil de persoane care au semnat această petiție. Totuși, aproape trei sferturi din electorat a participat la referendumul din 2016 cu încrederea că rezultatul va fi respectat”, arată cabinetul britanic, amintind că 17,4 milioane de persoane s-au pronunțat în favoarea Brexit-ului.

Totodată, executivul subliniază că 80% dintre britanici au votat la alegerile generale din 2017 cu partide al căror program garanta implementarea rezultatului referendumului.

Mesaj sfâșietor al iubitei românului înjunghiat la Londra în noaptea de Anul Nou

Parlamentarii britanici sunt chemți să voteze o parte a acordului cu UE