in

Realizator de televiziune condamnat pentru pedofilie. Rolf Harris, vinovat de agresarea sexuală a patru minore, în perioada 1968-1986

Rolf Harris, actor, cântăreţ şi realizator de televiziune celebru în Marea Britanie, a fost găsit vinovat, luni, 30 iunie, de agresiuni sexuale comise împotriva a patru tinere, de-a lungul a aproape 20 de ani, începând cu anul 1968, potrivit Reuters.

Procesul actorului în vârstă de 84 de ani a durat 6 săptămâni. El a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a patru fete în perioada 1968-1986. Aceste agresiuni au început, în cazul unora dintre victime, pe când aveau 7-8 ani.



Vedeta de televiziune, care şi-a susţinut nevinovăţia, a fost descrisă de acuzare drept un om cu o dublă personalitate, în genul personajului din „Dr. Jekyll şi Mr. Hyde”, care profita de celebritatea sa pentru a agresa fete foarte tinere.

Rolf Harris s-a stabilit în Regatul Unit în 1952 şi, în scurt timp, a ajuns să fie considerat o veritabilă „comoară naţională”. El a cântat cu ocazia festivităţilor legate de nunta de diamant a Reginei Elisabeta a II-a, în 2012.

Arestat în martie 2013, Harris este a doua personalitate din showbiz condamnată pentru agresiuni sexuale în Marea Britanie, în cadrul „Operaţiunii Yewtree” deschisă de poliţie. Această anchetă a fost lansată odată cu scandalul legat de Jimmy Savile, fostă vedetă a postului de televiziune BBC, care a încetat din viaţă în 2011, şi care ar fi comis sute de violuri şi agresiuni sexuale asupra unor copii şi adolescenţi de ambele sexe, timp de patru decenii. 

Înaintea lui Rolf Harris, celebrul publicist britanic Max Clifford, 71 de ani, a fost condamnat, în luna mai, la 8 ani de închisoare pentru agresiuni sexuale comise împotriva a patru adolescente şi tinere femei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Simona Halep – în sferturi la Wimbledon. Românca a învins-o pe Zarina Dias (Kazahstan)cu 6-3, 6-0

Daily Express jubilează: «Imigranții UE care „mulg” beneficii vor fi alungați din Marea Britanie»