in

Regina Elisabeta II intervine în problema Brexit. Ce le-a transmis politicienilor britanici

Regina Marii Britanii a transmis un mesaj clasei politice de la Londra, cerând să găsească un numitor comun și să ia în calcul tabloul de ansamblu pentru a rezolva criza Brexit care i-a șocat pe investitorii și aliații Regatului Unit, relatează Reuters.

În condițiile în care mai sunt doar două luni până la 29 martie, data la care Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană, țara traversează cea mai profundă criză politică din ultima jumătate de secol, în căutarea unei soluții privind ieșirea din Uniunea Europeană la care a aderat în 1973.

Chiar dacă regina nu a menționat Brexit în mod explicit în discursul susținut la Institutul Femeilor din Norfolk, ea a spus că fiecare generație se confruntă cu „provocări noi și oportunități”.

„Căutând noi răspunsuri în epoca modernă, prefer rețetele deja testate și încercate – să vorbim frumos unii despre alții, să respectăm punctele de vedere diferite, să găsim un numitor comun împreună, fără să abandonăm vreodată imaginea de ansamblu”, a spus Regina.

Comentariile sale au fost interpretate ca un semnal către clasa politică. The Times a titrat „Încetați disputa Brexit, îi avertizează Regina pe politicieni”, în timp ce BBC a relatat că nu există niciun dubiu că monarhul a transmis un semnal clasei politice.

Ca șef de stat, regina rămâne neutră din punct de vedere politic și nu are dreptul să voteze, la fel ca și ceilalți membri ai casei regale.

Încă un român reținut sub suspiciunea de exploatare a unui conațional

Presa irlandeză: „Sute de polițiști irlandezi vor fi desfășurați la frontiera cu Irlanda de Nord”