in

Serbarea pomului de Crăciun 2019

Serbarea pomului de Crăciun 2019

Momentul mult așteptat a venit, dăm start înscrierilor la Serbarea Pumului de Crăciun, ediția a șaptea. Citiți acest articol, cu atenție, până la final și urmați toți pașii pentru a vă înregistra piticii la serbare.

Pentru al șaptelea an, consecutiv, Ziarul Românesc, în parteneriat cu Money Gram, vă invită la Serbarea Pomului de Crăciun. Istoricul evenimentului, inclusiv cu galerii foto și video, poate fi văzut aici: 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018.

Pe 8 decembrie 2019, între orele 13.00 – 17.00 îi așteptăm pe cei mici și pe cei mari, la Sudbury Primary School. Vom cânta colinde, vom socializa și, cel mai important, ne vom întâlni cu Moș Crăciun.

SURPRIZĂ!!! Invitat de onoare, Dragoș Moștenescu!

Intrarea este LIBERĂ, dar Moș Crăciun vrea lista completă a piticilor astfel încât să se pregătească așa cum se cuvine. Și în acest an Larisa Aramă va fi mâna dreaptă a Moșului și va avea grijă ca acesta, împreună cu cei mici și cei mari, să aibă parte de o zi fantastică.

În concluzie, spunem START înscrierilor.

Reguli de participare

Dragi părinți, vă rugăm să vă înscrieți micuții pentru a participa la Serbarea Pomului de Crăciun și vă așteptăm să petrecem, împreună, o zi de neuitat!

Trimiteți nume, prenume, vârsta copilului/copiilor și un număr de telefon, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0796 7762 302.

IMPORTANT DE ȘTIUT:

  • Trebuie să trimiteți toate detaliile cerute: nume+prenume+vârsta+telefon.
  • NU SE FAC ÎNSCRIERI VIA FACEBOOK MESSENGER sau alte modalități în afara celor menționate mai sus (SMS & email)
  • Veți primi un mail/mesaj prin care vom confirma înscrierea. Dacă nu ați primi răspuns, înseamnă că ați greșit undeva și că înscrierea nu a avut loc.
  • Confirmările vor avea loc în aproximativ 48 de ore din momentul în care ați trimis mesaj sau email
  • La serbare vor participa 350 de copii, înscrierile se vor opri când vom ajunge la această limită.
  • Se va face o listă ”de rezervă” pentru situația  în care unii copii se vor retrage sau nu li se va confirma prezența (vezi mai jos)
  • Părinții au obligația de a reconfirma participarea la serbare, în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie la e-mailul de mai sus sau la telefonul precizat. În cazul în care nu reconfirmați, copiii vor fi scoși de pe listă și înlocuiți cu cei de pe lista de rezervă.

Vă rugăm mult să ne informați în cazul în care nu puteți participa, în felul acesta nu luăm șansa unui alt copil de a merge la serbare.

Adresa evenimentului:

Sudbury Primary School, Watford Road, Wembley, Middlesex, HA0 3EY. De la ora 13.00
Parcarea cea mai apropiata este la Vale Farm, “public car park”.

https://www.authenticanotaries.co.uk/ro/

Sponsori

Fără sponsori și ajutor din partea românilor din comunitate acest eveniment nu ar putea avea loc, de aceea le vom mulțumi de câte ori vom avea ocazie.

Dacă dorești să îți promovezi serviciile la acest eveniment o puteți contacta pe secretara moșului, Larisa Aramă: 07852194677 sau [email protected]

Partea logisitca a evenimentului va fi asigurata, ca de fiecare data, de catre Eastlines – serviciu de coletărie rapid.

Până acum și-au confirmat sprijinul următoarele companii: Super Financial Limited (Nicolae Caminschi) – companie de contabilitate;  Librăria Cărți RomâneștI; Osbornes Solicitors – firmă de avocatură; Notar in Londra (Cristina Mihalache Bertoli, Authentica Notaries); Radu Grosu, de la Liquidate – soluții pentru cazurile de insolvență; Aqua Carpatica, 24/7 Dental,  Mobile, Beauty by Nicola, Silvia Gerea – Psychologist, Psychotherapist, Coach & Business Consultant.
Atmosfera va fi întreținută de copiii de la Școala Românească Alexz – Romaneste de la A la Z și faimoasa echipă Kat Team Events!


Ambasadorul Dan Mihalache a votat deja, prin corespondenţă: „Regret că atât de puţini români au ales această variantă”

Trei români, suspecți într-un furt de diamante de sute de mii de lire sterline. Hoții au acționat ca-n filme!