in

Soprană britanică obligată să își schimbe rochia din cauză că avea o ținută „provocatoare” pro-UE

Unei cântăreațe de operă din Marea Britanie i s-a cerut să-și schimbe ținuta inspirată de drapelul Uniunii Europene la un concert ținut la Royal Albert Hall din Londra, potrivit BBC.

Soprana Anna Patalong a cântat în șase spectacole ale concertului Classical Spectacular, desfășurat în perioada 21-24 martie, iar pentru recitalul de sâmbătă, artista a ales o rochia galbenă cu o eșarfă albastră și un colier cu stele, amintind de cele de pe steagul UE.

Însă, producătorul spectacolului, Raymond Gubbay ltd, a sfătuit-o pe soprană să poarte o altă rochie, deoarece costumația sa „lasă loc de interpretări greșite”.

Soțul artistei, baritonul Benedict Nelson, a susținut pe o rețea de socializare că soției sale i s-a spus să-și schimbe rochia, deoarece culorile au fost considerate „prea provocatoare”.

Producătorul a declarat pentru BBC că deși a primit o plângere de la un membru al publicului cu privire la îmbrăcămintea aleasă de soprană, aceasta nu a jucat un rol în decizia sa „de a o încuraja pe Patalong să aleagă o ținută diferită”.

Soțul sopranei a mai scris că în ziua anterioară un om a fost scos din sală din cauză că purta un tricou cu Uniunea Europeană.

Concertul Classical Spectacular, cu o istorie de 30 de ani, este „cel mai popular spectacol de muzică clasică din Marea Britanie”.

Rochia purtată de Patalong nu a fost însă singura modalitate prin care artista și-a arătat opțiunea pentru UE în timpul concertului de sâmbătă.

Soțul ei a distribuit un videoclip al sopranei cântând versurile de la „Rule Britannia” pe acordurile „Odei Bucuriei”, de Beethoven, imnul Uniunii Europene.

Tot sâmbătă, Patalong a fost una dintre sutele de mii de persoane care au mărșăluit în centrul Londrei cerând un al doilea referendum.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Parlamentari britanici cer să se renunțe la Brexit

Violență fără precedent pe străzile Londrei. Șase persoane înjunghiate în diferite zone ale orașului