in

Tatăl a trei copii a fost închis pentru 16 ani, după ce a fost acuzat de pedofilie şi viol

Un pedofil din Coventry, care a violat două fete adolescente, după ce le-a ademenit cu vodcă, a fost condamnat la închisoare timp de 16 ani, relatează Express.co.uk.

Avocatul acuzării, Peter Arnold, a declarat curţii că Mark Jackson a întâlnit fetele în faţa unui magazin, atunci când acestea l-au rugat să cumpere vodcă pentru ele, în aprilie 2014. El le-a dat numărul său de telefon şi le-a spus să-l contacteze dacă mai au vreodată nevoie de alcool.

Fetele l-au vizitat de trei ori la apartamentul lui, unde au băut vodcă împreună. În timpul ultimei vizite, Jackson – care are o fiică de aceeaşi vârstă ca şi victimele sale, le-a forţat să se dezbrace şi să întreţină raporturi sexuale cu el.

Telefoanele fetelor au fost blocate într-o maşină pentru a le împiedica să ceară ajutor, iar bărbatul le-a încurajat să-şi mintă părinţii cu privire la ce s-a întâmplat.

Jackson, tată a trei copii, a declarat poliţiei că a fost greu să-şi dea seama dacă victimele sale, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, erau minore. Dar judecătorul Sylvia de Bertodano a spus nu a existat “nici o îndoială” că el ştia că aveau sub 16 ani.

Inculpatul, dependent de heroină, a mai agresat sexual şi o fată de 15 ani, iar la interogatoriul poliţiei a răspuns: “Sunt un bărbat singur. De ce nu?”

El a negat şirul infracţiunilor sexuale bolnave asupra copiilor în faţa tribunalului Warwick Crown, dar a fost găsit vinovat.

CITITI MAI MULT:

Departamentul Românilor de Pretutindeni scoate la concurs 15 posturi

Număr îngrijorător de mare al românilor arestați în Marea Britanie. Primii la furturi, spargeri de case și fraude

Veşti proaste pentru fumători! În cazul unui Brexit, preţul ţigărilor din Marea Britanie ar putea exploda

Țările din care provin cei mai mulţi luptători pentru Statul Islamic

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Departamentul Românilor de Pretutindeni scoate la concurs 15 posturi

Prințul Charles, vizită în România. Întâlniri cu președintele Iohannis și cu premierul Cioloș