in

Theresa May: „S-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit”

Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a anunțat, luni, poziția oficială a Cabinetului de la Londra cu privire la un al doilea referendum privind iesirea din UE. Totodată, Theresa May le-a atras atenția membrilor Partidului Conservator că dacă planul privind ieșirea din UE este respins, „s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit”.

Acesta a declarat că nu va exista un al doilea referendum privind Brexitul, indiferent de circumstanțe.

„Nu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul”, a declarat purtătorulul de cuvânt al premierului britanic Theresa May.

Astfel s-a reafirmat convingerea primului ministru că planul de a părăsi Uniunea Europeană este singura modalitate de a obţine o înţelegere care îndeplineşte obiectivele guvernului britanic, relatează Reuters.

„Britanicii au votat să părăsească Uniunea Europeană. Nu va mai fi un al doilea referendum… indiferent de circumstanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Premierul britanic i-a atenţionat pe membrii Partidului Conservator că s-ar putea să nu mai aibă loc niciun Brexit dacă ei îi resping planul privind ieşirea din Uniunea Europeană, menţionează DPA.

Theresa May a încercat săptămâna trecută să-şi promoveze planul pentru un acord de comerţ liber cu UE post-Brexit şi s-a confruntat în acelaşi timp cu demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, şi a ministrului de externe, Boris Johnson, precum şi cu critici din partea preşedintelui american Donald Trump.

Brexitul a fost declanșat din cauza românilor. Un politolog român spune acest lucru

Român persecutat de statul britanic: „Xenofobie, rasism, nazism”. „Daca eram neamț, francez, italian nu mă tratau ca pe un gunoi”

Crește numărul românilor din Marea Britanie. Scade cel al cetățenilor UE