in

Ultimul sondaj. Conservatorii sunt în scădere ușoară, May prima în preferințele electoratului



Cel mai recent sondaj de opinie realizat de compania YouGov pentru publicația Times arată o scădere ușoară pentru conservatori, la 46%, față de 48%, în urmă cu o săptămână, însă mai mult decât la sfârșitul lunii aprilie, când același institut arăta 44% pentru conservatori.

Partidul Laburist a crescut un procent și a ajuns la 30%, însă este tot în scădere față de începutul campaniei. Și liberal-democrații au crescut cu un procent, ajungând la 11%, atât cât aveau și la începutul campaniei, iar UKIP continuă să aibă doar 5 procente în preferințele electoratului.

De asemenea, Theresa May continuă să conducă detașat în preferințele britanicilor pentru poziția de premier, cu 49%, în timp ce doar 21% dintre alegători îl susțin pe laburistul Jeremy Corbyn pentru aceeași funcție.

Theresa May este disperată înainte de alegeri: „Oficialii de la Bruxelles influențează alegătorii”

Conservatorii conduc în sondaje, înaintea alegerilor din iunie. Au pierdut câteva puncte

Cum vrea Theresa May să câștige alegerile. Manifest pentru încetarea liberei circulații și ieșirea de pe piața unică

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Laburiștii promit naționalizarea. „Privatizarea, o greșeală istorică”

Românca moartă în atentatul de la Westminster va fi repatriată pe banii ambasadei