in

Update. Uraganul Ophelia se îndreaptă spre Marea Britanie. Cea mai puternică furtună din 1961



Autoritățile irlandeze au declarat că furtuna ce va lovi țara azi este posibil să fie cea mai severă din 1961, când Irlanda a fost atinsă de uraganul Debbie.

În Marea Britanie este așteptată o furtună tropicală mai puternică decât uraganul Katia, ce a lovit insula în septembrie 2011.

De asemenea, Brittany Ferries a anunțat că a anulat cursele între Plymouth și Roscoff, iar o altă companie din Cornwall a anunțat că își întrerupe serviciile din cauza vremii.

Furtuna de azi, scrie Daily Mail, se abate asupra Marii Britanii exact la 30 de ani după cea din 1987, când și-au pierdut viața 22 de persoane, au fost rupți 15 milioane de copaci și au fost cauzate pagube de 2 miliarde de lire sterline.

Armata britanică are în alertă trei batalioane – 1200 de soldați – pentru a asista la situații neprevăzute. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării britanic a declarat că nu a primit solicitări din partea autorităților până acum.

Irlanda de Nord și vestul Marii Britanii se află deja sub cod galben de vânt și ploaie și este posibil să aibă loc întreruperi ale energiei electrice și a telefoniei mobile, dar și perturbări ale serviciilor de transport public.

În Irlanda este avertisment de cod roșu pentru întreaga țară.

Uraganul Ophelia se îndreaptă spre Marea Britanie. Vânt de peste 110 km/oră și ploi abundente

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Uraganul Ophelia se îndreaptă spre Marea Britanie. Vânt de peste 110 km/oră și ploi abundente

Tragedie fără margini. O studentă de origine română a murit după ce a căzut în interiorul Catedralei Sf. Paul din Londra