in

Zarurile au fost aruncate. Acordul Brexit a trecut de Parlamentul Britanic. 31 ianuarie, ultima zi în UE

Parlamentul britanic a aprobat joi, 9 ianuarie, legislația care va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie cu un acord, punând astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorț fără precedent, informează Reuters.

Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru și 231 voturi împotrivă, legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, care implementează un acord convenit în 2019 de Londra și Uniunea Europeană.

„Este timpul ca Brexitul să fie realizat. Această lege face acest lucru”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, în faţa parlamentarilor britanici.

„Acest text va garanta plecarea noastră din Uniunea Europeană cu un acord care oferă certitudine întreprinderilor, protejează drepturile cetățenilor noștri şi dă asigurări că noi reluăm controlul asupra banilor noștri, frontierelor noastre, legilor noastre și politicii noastre comerciale”, a adăugat ministrul britanic.

El a promis că va începe „rapid” negocierile cu UE pentru a încheia un acord de comerț liber până la finalul anului.

Textul adoptat joi de către deputații de la Londra transpune în legislația britanică acordul de 535 de pagini negociat de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană în toamna anului trecut, după ce precedentul acord convenit de fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de fostul legislativ britanic.

Noua legislație va trebui să fie validată de Camera Lorzilor – etapă prevăzută pentru săptămâna viitoare – și, în final, promulgată de către Regina Elisabeta a II-a.

Ratificarea acordului în plenul Parlamentului European va avea loc pe 29 ianuarie, astfel încât pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit să devină prima țară care părăsește Uniunea Europeană.

După ieșirea din UE, Regatul Unit va intra într-o fază de tranziție în care relațiile sale cu cele 27 de state membre vor rămâne neschimbate până la 31 decembrie 2020.

Acest termen ar urma să le permită celor două părți să stabilească o nouă relație în termeni de comerț și securitate. Regatul Unit poate dori să extindă această perioadă pentru unul sau doi ani, dar trebuie să informeze UE până la 1 iulie 2020 în legătură cu cererea sa.

Perioada de tranziție de după Brexit ar putea fi prelungită. UE: „Nu este timp”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gabriela Pintilie

Ancheta morții unei românce la Maternitatea din Basildon. Soțul Gabrielei: „Nu i-au fost administrate componentele sanguine care i-ar fi putut salva viața”

Florin Piersic, Mălăiele și Maia Morgenstern vă invită la teatru. Evenimentele românești ale începutului de an