in

20% din participanții la UNTOLD 2019 au venit de peste hotare

Desfășurată la Cluj-Napoca, în primele 4 zile ale lunii august, ediția cu numărul 5 a festivalului Untold, cel mai mare festival de muzică electronică (EDM) din Europa de Est, a stabilit noi recorduri în ceea ce privește numărul de participanți și veniturile generate în zonă, fiind în același timp primul festival muzical din întreaga lume transmis live la o calitate impecabilă, prin utilizarea unei tehnologii de ultimă generație, 4K Ultra HD HDR, 50 FPS (cadre pe secunda).

Într-o țară precum România, în care numărul turiștilor străini nu este nici pe departe cel dorit, iată că festivalul Untold a reușit să aducă vara aceasta aproximativ 80.000 de turiști din străinătate, cam o cincime din numărul total al participanților, estimat de organizatori la 400.000 în 2019 (un nou record).

Din cei aproximativ 400.000 de participanți care au asistat în direct la spectacolele organizate pe cele 10 scene ale festivalului din Cluj, potrivit profit.ro, 20% au venit din străinătate, 20% au fost localnici, 25% au fost bucureșteni, iar restul de 35% au provenit din alte localități din țară.

Per total, luând în calcul toate cele 5 ediții Untold organizate până în prezent, numărul turiștilor veniți (din țară și străinătate) la Cluj-Napoca în perioada festivalurilor a ajuns la 1.6 milioane, iar veniturile generate în toată această perioadă sunt estimate la peste 170 de milioane de euro, bani cheltuiți în mare parte pe cazare, transport, mâncare și băutură. 



În ceea ce privește suma investită de organizatori, trebuie spus că, în acest an, aceasta s-a ridicat la aproximativ 16 milioane de euro, 40% fiind recuperată în urma vânzărilor de bilete și abonamente.

Conform sursei citate, iată ce a declarat directorul de comunicare și marketing al festivalului, Edy Chereji, referitor la sumele necesare organizării:

„Vânzarea abonamentelor și biletelor reprezintă 40% din venituri, 40% din buget este asigurat de parteneri – fără ei prețul biletelor fiind mult mai mare – iar 20% provine de la standurile de mâncare și băutură. Anual avem o creștere cu 2 milioane de euro a sumei investite în organizarea festivalului”

În cadrul aceluiași material, se mai arată că, în cazul primei ediții, organizatorii au întâmpinat destul de multe greutăți în aducerea unor artiști de talie mondială și, pe de altă parte, nici sponsorii nu au fost ușor de convins să se alăture unui astfel de proiect.

Situația s-a schimbat radical ca urmare a succesului înregistrat de Untold chiar de la prima ediție (Untold a câștigat premiul Best Major European Festival la European Festival Awards 2015, fiind pentru prima oară când un festival reușește acest lucru la ediția de debut), astfel că lista sponsorilor a fost una de invidiat în 2019. Printre cei mai importanți parteneri din acest an s-au numărat producătorul de bere Ursus, compania producătoare de băuturi răcoritoare Coca Cola, rețeaua de magazine Kaufland, Vlad Cazino, Banca Transilvania, Pro TV, Kiss FM și mulți alții. O parte dintre parteneri au oferit și în 2019 bilete la Untold celor mai norocoși clienți. De exemplu, Kaufland a oferit 100 de invitații duble celor care au răspuns provocărilor de pe Facebook și Instagram, cei de la Pro TV au testat creativitatea fanilor oferindu-le 5 invitații duble pentru completarea unor versuri, iar Vlad Cazino a mers și mai departe, oferind chiar pachete VIP celor care au câștigat turneele de sloturi celebre, Book of Ra, Lucky Lady’s Charm, Dolphin’s Pearl Deluxe etc, dar și celor ce au accesat camerele de bingo online ale operatorului.

În ceea ce privește implicarea financiară a Primăriei din Cluj-Napoca, notăm faptul că a avut loc doar în cazul primei ediții, când proiectul Untold a fost susținut de primărie cu 400.000 de euro, adică 8% din suma totală necesară. 

Un ofiţer de poliţie a fost înjunghiat în cap în timp ce încerca să oprească un vehicul la Londra

Se scumpește rovinieta! În unele cazuri va fi chiar și de trei ori mai scumpă