in

Ai cel puţin trei copii? Statul ar putea să îţi dea bani pentru maşină

O propunere legislativă înregistrată la Senat de către un grup de parlamentari UDMR urmărește acordarea unui ajutor de până la 35.000 de lei familiilor cu cel puțin trei copii pentru a cumpără o mașină nouă cu cel puțin șapte locuri.Potrivit propunerii, înregistrate pentru dezbatere la Senat, finanțarea nerambursabilă ar urma să se acorde de la 1 iulie 2020, în limita fondurilor prevăzute în acest sens de la bugetul de stat.

Semnatarii inițiativei spun că trebuie adoptate măsuri în vederea stimulării natalității pentru stoparea crizei demografice din România, dar și a stimulării achiziționării autovehiculelor noi, puțin poluante, cu cel puțin șapte locuri – acesta fiind rolul programului “Un autoturism pentru fiecare familie”.

Potrivit expunerii de motive, această sumă reprezintă aproximativ 25-30% din prețul de cumpărare al unui astfel de model. Banii ar urma să se acorde pentru achiziția unui autovehicul nou, cu cel puțin șapte locuri și clasă de poluare Euro 5 sau Euro 6.

“Luând în considerare că pretul unui astfel de autovehicul este unul destul de ridicat, finanțarea acordată de maxim. 35.000 lei de către stat vine în ajutorul a numeroase familii, creând astfel nu doar confort ci și accesibilitate”, se mai arată în expunerea de motive.

Cu toate acestea, cel mai ieftin autovehicul nou cu 7 locuri disponibil pe piața din România costă aproximativ 14.000 de euro (TVA inclusă), deci ajutorul ar acoperi jumătate din prețul de vânzare.

Cine ar putea beneficia de finanţare

Pentru a obține finanțarea, beneficiarul ar trebui să fie cetățean român, cu domiciliul în România, care la data solicitării ajutorului are în întreținere/îngrijire 3 sau mai mulți copii.

Autoturismul cumpărat trebuie achiziționat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelro.

Totodată, beneficiarul nu trebuie să înregistreze obligații de plată restante la buget și să nu aibă datorii la plata creditelor bancare.




Florin Cîțu îndeamnă românii să emigreze: «Celor născuți după 1970 nu va mai avea cine să le plătească pensiile»

Românii, cei mai mulți infractori „europeni” din Londra