in

Ambasadorul Marii Britanii la București, după moartea Regelui Mihai: „A fost un element important în istoria noastră comună”



Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, a reacționat, marți, 5 decembrie, cu privire la moartea Regelui Mihai.

„Am vrut să exprim condoleanțe din partea Guvernului britanic. Regele Mihai a fost un element important în istoria noastră comună, a luptat împotriva comunismului și fascismului. A avut legături foarte strânse cu Marea Britanie. Este o perioadă foarte tristă”, a spus ambasadorul Paul Brummell.

Regele Mihai a încetat din viață marți, 5 decembrie, la ora 13.00 (n.r – ora României), la reședința sa privată din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Trupul neînsuflețit al regelui Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

„La dorința custodelui coroanei, funeraliile regelui Mihai vor respecta tradiția înaintașilor Majestății sale defuncte”, se precizează într-un comunicat de presă al casei regale.

Începând de miercuri, vor fi deschide cărți de condoleanțe la Castelul Peleș, Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta și vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de miercuri, în fața intrării principale a Palatului Regal din Calea Victoriei.

Sursa: ProTv

A murit Regele Mihai I!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra vrea acord special după Brexit cu Uniunea Europeană

Britanicii vor să se organizeze un al doilea referendum privind ieșirea din UE