in

Jumătate dintre românii din străinătate nu vor să se mai întoarcă acasă. Care sunt motivele?

Potrivit celui mai recent sondaj, 53% din românii aflaţi peste hotare spun că nu au de gând să se întoarcă în ţară, în creştere cu 10% faţă de anul 2017. Dacă în anul 2017, 57% din românii aflaţi peste hotare declarau că au intenţia de a se întoarce în ţară, anul trecut numărul acestora a scăzut cu zece procente, până la 47%. O scădere similară este înregistrată şi în ceea ce priveşte numărul românilor dispuşi să investească în România, procentul acestora scăzând de la 56% în 2017 la 46%, anul trecut. La fel, încrederea că lucrurile se vor schimba în bine se află în scădere, doar 37%, faţă de 43% în anul 2017, estimând că lucrurile se vor îmbunătăţii în anii următori. În schimb, 29%, faţă de doar 26% în 2017, cred că lucrurile se vor înrăutăţi.    În ceea ce priveşte motivele pentru care românii spun că nu vor să se mai întoarcă în ţară, marea majoritate invocă corupţia (83%), viaţa politică actuală (72%), mentalitatea românilor (67%) şi nivelul de trai scăzut (65%). Lipsa locurilor de muncă este menţionat în proporţie de doar 40%. În ceea ce priveşte motivele pentru cei care susţin că vor să se întoarcă în ţară, cel mai invocat motiv este pur şi simplul faptul că „vor să fie din nou acasă” (73%), pe locul secund fiind dorinţa de a fi alături de cei dragi (46%). Ideea petrecerii aici a anilor de pensie este invocată într-un procent de 27%, iar dorinţa întemeierii unei afaceri în România într-un procent de 23%. Cifrele apar întru-un sondaj realizat în lunile iulie – august 2019, de către agenţia de cercetare Open-I Research, pe baza unui chestionar online completat de către 1810 români emigraţi în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania, SUA, Franţa, Canada, Austria, Norvegia, Belgia.
„Aceste cifre nu au cum să ne surprindă în condiţiile în care în ultimii doi ani am avut legi date doar pentru ca anumiţi politicieni să scape de problemele din justiţie. Iar când principalele ştiri despre ţara ta privesc doar gradul de corupţie de aici, sentimentul de ruşine faţă de clasa politică nu are cum să nu te cuprindă. Iar fenomenul este oarecum logic, pentru că nu ne referim doar la bani, ci la tot ceea ce înseamnă calitatea vieţii –accesul al servicii de calitate, sănătate, educaţie etc. – toate acestea determină un număr tot mai mare de români să nici nu conceapă o întoarcere în ţară. Chiar dacă nu câştigă la fel de bine ca alţi cetăţeni, aceştia măcar se simt respectaţi în ţările în care muncesc. Iar acasă nu văd decât circ, şi un circ de cea mai proastă calitate, e normal să aleagă o viaţă mai bună. Iar pentru cei din clasa de mijloc, lipsa oricărei meritocraţii în a pătrunde în instituţiile de stat, în educaţie, sănătate, administraţie poate reprezenta factorul determinant pentru decizia de a părăsi România”, este de părere sociologul Gelu Duminică.

Român distribuitor de cocaină, arestat în Kent. Lucra în schimburi de 12 ore și primea 1.000 de lire sterline pe săptămână

Scandal între UK și UE pe tema „facturii de divorț” de 39 de miliarde de lire sterline. UE: Plătiți cu sau fără acord