in

Klaus Iohannis vine la Londra. Nu se știe dacă se va întâlni și cu comunitatea românească

Klaus Iohannis a anunțat, după ședința CSAT, că va pleca din țară, pentru a participa, pe 3 și 4 decembrie, la Londra, la o reuniune a NATO. Iohannis a precizat că va discuta cu omologii săi două teme importante pentru România.

„E un summit NATO cu tentă festivă, dar vom discuta și teme grele. Vom sublinia două lucruri care ne privesc: importanța regiunii Mării Negre pentru NATO, Flancul Estic și România, iar a doua, România este, în continuare, hotărâtă să aloce 2% pentru apărare, lucru pe care l-am făcut și în acest an. Eu sunt un addept al unui NATO puternic și unit.”, a spus Klaus Iohannis.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a stabilit, miercuri, obiectivele României pentru reuniunea NATO, care va avea loc pe 3 şi 4 decembrie, la Londra.

„Am stabilit obiectivele României pentru acea şedinţă a NATO. (…) Vom sublinia două lucruri. Vom reitera importanţa Mării Negre pentru NATO, Flancul estic şi România. O a doua temă este că România este în continuare hotărâtă să aloce 2% din PIB pentru Apărare. În rest, eu sunt un adept al unei alianţe NATO puternice şi voi reitera importanţa unei abordări care duce la o Alianţă puternică şi unită”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după ședința CSAT.

Klaus Iohannis nu a precizat dacă în vizita de la Londra va avea întâlniri și cu membri ai comunității românești din Marea Britanie. Precizăm că peste 95% dintre votanții din Regatul Unit de la ultimele alegeri prezidențiale l-au preferat pe Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.

Klaus Iohannis a obținut în străinătate 92% din voturi. Primul discurs: «Cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD»

Au violat o fată de 16 ani din Marea Britanie, vor fi trimiși în România și vor scăpa de o parte din pedeapsă

Laburiștii îi acuză pe conservatori că vor să vândă Sistemul Național de Sănătate (NHS) la americani