in

Nu contează ce au votat românii la referendum: graţierea şi aministierea faptelor de corupţie nu vor fi interzise

Interdicția amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție nu poate fi trecută în Constituție, a decis Curtea Constituțională care a analizat inițiativele de revizuire depuse de opoziție și putere după referendumul din 26 mai. Potrivit Agerpres, magistrații constituționali au decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază sau grațiază. 
Aceştia au amintit de dreptul preşedintelui de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare, şi au adăugat că este greşit să i se interzică preşedintelui să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate.
Curtea Constituţională a discutat, joi, pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.
Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.
Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România.
Astfel, potrivit proiectului, amnistia sau graţierea pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie sunt interzise, graţierea individuală de către preşedinte pentru astfel de fapte este de asemenea interzisă, criteriul integrităţii pentru ocuparea unei funcţii publice va fi prevăzut în Legea fundamentală. Cetăţenii condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu vor putea candida la alegerile parlamentare, locale, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit aceluiaşi proiect, abuzul de ordonanţe de urgenţă va fi oprit, ordonanţele de urgenţă vor putea fi supuse unui control de constituţionalitate la sesizarea preşedintelui României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau a Avocatului Poporului.

12 adolescenți israelieni, acuzați că au violat în grup o britanică de 19 ani

Peste 900.000 de europeni au aplicat pentru „Settled Status” în Marea Britanie. Românii din UK, pe locul doi