in

România continuă să piardă locuitori. Populația scade în fiecare an

România avea, la începutul acestui an, 22,171 milioane de locuitori înregistrați oficial după domiciliu, în scădere cu circa 23.000 comparativ cu începutul anului 2018, iar îmbătrânirea populației a accelerat, arată datele publicate, joi, de Institutul National de Statistică.

La 1 ianuarie 2018, numărul de persoane înregistrate cu domiciliul în România era de 22,194 milioane, în scădere de la 22,223 milioane la începutul lui 2017, potrivit datelor INS.

La 1 ianuarie 2019, populația după domiciliu a fost de 22,171 milioane persoane, în scădere cu 0,2% față de 1 ianuarie 2018, potrivit INS.

Populația urbană și cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populația vârstnică de 65 ani şi peste depășind cu peste 434.000 persoane populația tânără de 0-14 ani (3,674 milioane faţă de 3,240 milioane persoane).

”Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 ianuarie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în același timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste)”, se arată în comunicat.

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,6 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2018. Vârsta mediană a fost de 41,5 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2018.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Candidat PSD la europarlamentare: „Românii din diaspora sunt bombardați cu știri false despre țara lor”

Românii din Anglia, nemulțumiți de sistemul medical britanic: “Ţara lui Paracetamol”