in

Tânăr băut, cu permis valabil doar în Marea Britanie, provoacă un accident în Suceava și fuge de la locul faptei

Un tânăr din Bunești, județul Suceava, este cercetat pentru mai multe infracțiuni, după ce a condus băut un autoturism deși avea permis doar pentru Marea Britanie, a provocat un accident și a plecat de la locul faptei.

Potrivit Poliției Județene Suceava, citată de News Bucovina, șoferul unui autoturism a avariat un vehicul parcat pe raza comunei Bunești, iar bărbatul de la volan pare sub influenta băuturilor alcoolice.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Eroilor din comuna Bunești, un localnic de 29 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile, după care, a coborât de la volan și a plecat de la fața locului, fiind identificat pe un drum lăturalnic.

Putea conduce doar în Marea Britanie, nu în Suceava

Inițial, bărbatul de 29 de ani a negat faptul că el a condus autoturismul, după care a recunoscut fapta.

El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deține permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, însă valabil numai pe teritoriul acestui stat.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Românii din străinătate s-au trezit cu datorii la fisc. De 13 ani în Anglia, dar ANAF vrea să îl execute silit

Bătut de huliganii PSD pentru că a îndrăznit să se ia de Dragnea. Omul a muncit în Anglia și în Germania

Haos la bordul unui avion în aeroportul Manchester. O femeie a confundat ieșirea de urgență cu… toaleta

VIDEO – Barking: Zeci de apartamente distruse într-un incendiu devastator