in

Traian Băsescu, acuzat că a turnat la Securitate sub numele de cod „Petrov”

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constituit un dosar cu probe care îl vizează pe Traian Băsescu și l-a trimis în instanță, pentru a fi stabilită calitatea acestuia de colaborator al Securității.

Curtea de Apel București va stabili dacă fostul președinte Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securității.

Fostul președinte este cap de listă din partea PMP, formaţiunea a cărei preşedinte de onoare este, la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019.

CNSAS i-a verificat din oficiu pe candidați și a emis adeverințe pentru 19 persoane, candidați la europarlamentare, din care să rezulte că nu au fost colaboratori ai Securității. Băsescu nu a primit această adeverință.



CNSAS l-a mai verificat pe Băsescu în 2002, 2004, 2006, 2009 şi 2013, concluziile fiind acelea că lui nu i se poate atribui calitatea de colaborator al Securității.

Conform Antena 3, numele de cod al lui Traian Băsescu la Securitate era „Petrov”.

Dosarul de la Securitate pe care apare numele lui Traian Băsescu este gol, dar există două note informative care au fost utilizate în alte dosare. Pe copertă apare numărul dosarului, numele lui Traian Băsescu și numele conspirativ.

Colegiul CNSAS nu poate da direct o decizie de poliție politică, fiind obligat să apeleze la instanța de contencios administrativ, singura în măsură să stabilească dacă e vorba de o colaborare cu Securitatea ca poliție politică.

Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că nu a fost ofițer de Securitate și nu are niciun angajament.

Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații. Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS, relatează sursele Europa Liberă. Potrivit acestora, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS.

Perioada la care se referă investigația nu este cea în care Traian Băsescu a lucrat la Anvers, ci aceea în care era student la Institutul de Marină din Constanța.

VIDEO – Eroul de la London Bridge rupe un steag PSD la mitingul de la Iași

Un român din Anglia a rămas fără mașina de 30.000 de lire sterline pe care și-a cumpărat-o