in

Un bărbat eliberat în baza recursului compensatoriu și-a ucis iubita. Legea ar urma să fie abrogată

FOTOGRAFIA INSOTESTE MATERIALUL MEDIAFAX "LA INCHISOARE, NUMAI DE RACOARE NU SE POATE VORBI IN ZILELE CANICULARE", DIN 26 IUNIE 2007 Detinutii explica jandarmilor ca nu sunt multumiti de conditiile de la Penitenciarul Jilava, marti, 26 iunie 2007. Temperatura foarte ridicata, lipsa frigiderelor, conditiile grele de detentie fac viata imposibila la penitenciarul Jilava. BOGDAN BARAGHIN / MEDIAFAX FOTO

Un criminal din Bihor, eliberat în 2018 în baza legii recursului compensatoriu, a fost reţinut, din nou duminică, 1 decembrie, după ce a ucis o femeie, scrie Adevărul.

Iosif Venţel, în vârstă de 47 ani, originar din localitatea bihoreană Aleşd, s-a prezentat la sediul poliţiei ca să se predea după ce şi-a ucis concubina.

Din primele informaţii, crima s-a produs în locuinţa bărbatului din cartierul Obor, municipiul Oradea. Venţel a avut o dispută cu concubina sa, dispută care a degenerat, iar individul a sugrumat-o.

Ancheta în caz este coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, a promis că va reveni cu detalii despre caz în momentul în care vor fi disponibile.

Iosif Venţel ieşise din Penitenciar anul trecut, după ce a ispăşit o parte din cei 15 ani de detenţie la care a fost condamnat în 2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie tot pentru o crimă comisă asupra unei femei.

Victima, care i-a fost concubină şi împreună cu care avea 5 copii, îl părăsise, iar bărbatul s-a răzbunat. S-a dus la locuinţa mamei femeii, unde aceasta se refugiase, a înjunghiat-o de mai multe ori, iar apoi i-a zdrobit capul cu un topor.

Criminalul ar fi trebuit să rămână în spatele gratiilor până în 2022 însă a profitat de prevederile Legii 169/2017, care permite reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare, fiind eliberat înainte de termen pe 15 februarie 2018.

Abrogarea recursului compensatoriu

Vicepremierul Raluca Turcan declară că Guvernul îşi va angaja răspunderea, în maxim două săptămâni, pentru abrogarea recursului compensatoriu, dacă nu va fi realizată prin modificarea legii de către Parlament.

Zeci de mii de români nu vor avea dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

Premierul Boris Johnson, reacție dură după ultimul atentat de la London Bridge