Menu
in

Ambasada – în sprijinul românilor. Recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale

Recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute în alte state membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit prevederilor Directivei nr. 2005/36 privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

În Marea Britanie, orice cetăţean european, indiferent de naţionalitate, este liber să își exercite profesia, atâta timp cât nu există o reglementare care prevede calificări naţionale specifice pentru practicarea unei anumite profesii, în aceste condiţii funcţionând recunoaşterea automată a diplomelor naţionale (aceste profesii sunt nereglementate).

Exercitarea profesiilor reglementate este posibilă în urma recunoaşterii calificării profesionale şi înregistrării la autoritatea profesională competentă desemnată de către autorităţile britanice. Majoritatea profesiilor nu sunt reglementate în Marea Britanie, existând în prezent 102 de profesii reglementate conform normelor interne, în mare parte în domenii precum învăţământ, sectorul medical şi juridic.



Lista profesiilor reglementate din Marea Britanie, autorităţile competente cu recunoaşterea calificărilor profesionale şi datele acestora de contact, sunt disponibile vizitând site-ul web al Punctului Naţional de Contact pentru Calificări Profesionale: www.ecctis.co.uk/UKNCP.

Exercitarea în Marea Britanie a unei profesii nereglementate este posibilă fără a fi necesară recunoaşterea diplomelor sau calificărilor obţinute în celelalte state membre. Având în vedere diferenţele care pot exista între sistemul britanic de învăţământ şi sistemele celorlalte state membre, angajatorii sau instituţiile de învăţământ pot solicita prezentarea unui document care confirmă nivelul de încadrare a diplomei sau calificării în sistemul britanic de învăţământ.

În situaţia în care sunt necesare astfel de documente oficiale, persoanele interesate se pot adresa Centrului Naţional de Recunoaştere Academică şi Informare din Marea Britanie (National Academic Recognition Information Centre – UK NARIC), autoritatea britanică responsabilă cu procedurile de comparare a diplomelor sau calificărilor emise în străinătate şi de încadrare a acestora în sistemul britanic de învăţământ.

Printre serviciile oferite de către UK NARIC menţionăm: Scrisoarea de Comparabilitate (Letter of Comparability) – document oficial care confirmă recunoașterea unei calificări obţinută în străinătate și nivelul comparabil în Marea Britanie, indiferent dacă este vorba de o diplomă academică, vocaţională sau profesională; Raportul privind Parcursul Profesional (Career Path Report) – care, pe lângă încadrarea diplomei în sistemul britanic de învăţământ, indică etapele care trebuie urmate pentru continuarea studiilor sau obţinerii accesului la o anumită profesie.

Aplicaţiile pentru serviciile oferite de UK NARIC pot fi transmise online (www.ecctis.co.uk/naric/Individuals), prin poştă (Oriel House, Oriel Road, Cheltenham, GL501XP, UK) sau fax (+44 (0)871 330 7005), termenul de soluţionare fiind de aproximativ 10-15 zile lucrătoare.

Pentru informaţii privind serviciile UK NARIC, procedurile, termenele şi comisioanele aplicabile, vă recomandăm să accesaţi site-ul web al acestei autorităţi, www.ecctis.co.uk/naric sau să contactaţi telefonic această autoritate la numărul de telefon: +44 (0)871 330 7033. Pentru clarificări suplimentare, nu ezitaţi să contactaţi Biroul ataşatului pentru probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei Romaniei la Londra: e-mail: londra.social@mae.ro; Tel: +44(0)20 7937 8125.

Ileana Stănică, Atașat pentru probleme de muncă şi sociale

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version