Menu
in

Compensaţiile în cazul plăţii asigurării Payment Protection Insurance



Dacă ai luat vreodată un împrumut, card de credit sau ipotecă, sau dacă ai cumpărat orice pe credit (maşină, canapea, laptop etc.) atunci verifică-ţi cu atenţie actele. Ai putea fi una din milioanele de persoane care au dreptul la compensaţia pentru plata inutilă a Payment Protection Insurance (PPI).

Pe 20 aprilie 2011, o decizie judecătorească emisă de Lordul Justice Ouseley a stabilit că toţi cei care au plătit PPI au dreptul să primească banii înapoi, respingând recursul făcut de Asociaţia Bancherilor Britanici (BBA). Sentinţa a rămas definitivă, având în vedere că BBA nu a mai atacat-o.

PPI este un tip de asigurare cunoscută şi cu numele de ASU – Accident, Sickness and Unemployment (Accident, Boală şi Şomaj), fiindcă presupune rambursarea împrumutului, creditului sau ipotecii tale în cazul în care devii victima oricăreia dintre aceste circumstanţe nefericite. La fel ca în cazul tuturor formelor de asigurare, în principiu nimic nu este în neregulă cu PPI. Cu toate acestea, modalitatea în care a fost vândută (sau mai bine zis fraudulos vândută) şi felurile în care scrisul mic te împiedică să soliciţi o rambursare au făcut ca milioane de oameni să plătească preţuri exorbitante pentru ceva care a fost efectiv inutil.

Iată câteva informaţii:

  • În Regatul Unit există 35 de milioane de poliţe PPI (Sunday Times, 31 mai 2009).
  • Cei mai mari 12 distribuitori de asigurări PPI au avut profituri de 1,4 miliarde de lire în 2006 (raportul Comisiei de Concurenţă, Investigaţie de Piaţă asupra Payment Protection Insurance, publicat în iunie 2008).
  • Ratele comisionului pentru creditul de nevoi personale şi pentru cardul de credit PPI au fost de 50-80% (Comisia de Concurenţă, iunie 2008). Astfel la o asigurare obişnuită PPI care a costat 2.000 de lire, vânzătorul poliţei a primit până la 1.600 £ cu titlul de comision. Nu e de mirare că ţi se recomandă să-ţi iei o asigurare!
  • 60% dintre creditele de nevoi personale, aproape jumătate dintre toate cardurile de credit şi una din patru ipoteci au ataşate o poliţă PPI (London Economics, 2006).

Law Society Gazette (12 februarie 2009) a estimat că asigurarea PPI poate fi vândută fraudulos în peste 100 de modalităţi. Una dintre cele mai obişnuite este cea prin care ţi se spune că trebuie să iei o poliţă PPI pentru a fi eligibil pentru împrumut sau card de credit. O alta este cea prin care nu ţi se spune că acest comision este plătit vânzătorului care îţi vinde poliţa.

Poliţa PPI nu-i poate acoperi pe lucrătorii pe cont propriu (self-employed), cu toate acestea mii de astfel de asemenea poliţe au fost vândute oricum celor self-employed şi deţinătorilor de mici afaceri.

Uneori, poliţa PPI a fost adăugată împrumutului fără cunoştinţa consumatorului. De aceea, milioane de oameni au plătit mii de lire pentru poliţe de care nu aveau nevoie, sau pe care nu le doreau, sau nu au fost niciodată în măsură să solicite o rambursare.

Dintre cele mai grave tipuri de PPI, cunoscut ca “single premium” (deoarece întreg costul poliţei PPI este adăugat împrumutului la început şi astfel plăteşti dobânzi pe aceasta pe întreaga perioadă de creditare), poliţa PPI reprezintă de obicei 20-25% din valoarea împrumutului, deşi poate ajunge chiar şi la 70%.La un împrumut de 10.000 de lire, aceasta înseamnă că se plătesc în plus între 2.000 şi 7.000 de lire pentru PPI. Nu este de mirare că poliţa PPI a fost descrisă a fi “jaf legalizat”.

Vânzarea frauduloasă de poliţe PPI a fost atât de răspândită încât Citizen’s Advice a făcut o “superplângere” privind scara largă a vânzării frauduloase de PPI încă din 2005 şi tot de atunci diferite organisme de reglementare de la Office of Fair Trading (OFT), Comisia de Concurenţă la Autoritatea Serviciilor Financiare (FSA) au investigat piaţa poliţelor PPI şi au criticat dur tacticile folosite de bănci şi de societăţile de creditare pentru vânzarea acestor poliţe.

Între timp, deşi este posibil să soliciţi o rambursare prin intermediul Financial Ombudsman Service, a înflorit o întreagă industrie de companii pentru managementul plângerilor specializate în rambursări de poliţe PPI, de obicei lucrând pe principiul “no win no fee”, ceea ce înseamnă că nu taxează clientul pentru a face o plângere pentru el, însă pretind o “taxă de succes” după ce plângerea a fost soluţionată.

În august 2010 FSA a publicat “Policy Statement 10/12” (Regulament Asigurări 10/12), care include măsuri pentru a forţa băncile să aibă o atitudine mai corectă faţă de plângerile legate de PPI. Acest regulament urma să intre în vigoare în decembrie 2010, cu toate acestea în octombrie Asociaţia Bancherilor Britanici a acţionat FSA în judecată. Întrucât FSA este un organism public, înfiinţat de o lege a Parlamentului, acesta a fost un tip specific de acţiune numit “Revizuire Judiciară”. Rezultatul Revizuirii Judiciare este ceea ce a fost publicat pe 20 aprilie 2011, şi ca o victorie răsunătoare pentru consumatori şi bunsimţ, judecătorul a respins cererile BBA. BBA nu a mai atacat sentinţa. Aşadar, ce înseamnă aceasta pentru tine?

Dacă ai luat vreodată un împrumut, card de credit sau ipotecă, sau dacă ai cumpărat orice pe credit (maşină, canapea, laptop etc.) atunci verifică-ţi cu atenţie actele. Dacă ai pierdut actele, atunci le poţi solicita de la compania care te-a împrumutat prin intermediul “Subject Access Request” (Cerere Acces la Informaţiile Personale). În schimbul unei taxe de 10 lire, Subject Access Request obligă compania care te-a împrumutat să-ţi trimită o copie a documentelor tale privind creditarea. Dacă descoperi că ai PPI, atunci ai dreptul să primeşti compensaţii. Poţi descărca formularele necesare de pe site-ul Financial Ombudsman Service’s pentru a face o solicitare, sau poţi angaja o firmă specializată pentru a face solicitarea în locul tău.

Dacă recurgi la o companie pentru soluţionarea solicitării tale, în niciun caz nu trebuie să plăteşti vreo sumă în avans (cu excepţia celor 10 lire pentru Subject Access Request). Toate companiile respectabile se vor ocupa de solicitarea ta pe baza principiului “no win no fee”. Indiferent cum decizi să acţionezi, noroc şi nu lăsa băncile să-ţi ia banii!

 

Av. Lukasz Kazmierczak

Hamilton Brady Ltd

www.hamiltonbrady.co.uk

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version