La scrutinul de peste două săptămâni, în cadrul căruia ne vom alege reprezentanții în Camera Deputaților și Senat, se vor respecta, atât în țară, cât și în străinătate, măsuri sanitare speciale, ce au fost stabilite în contextul epidemiei de coronavirus.
De principiu, așa cum apare într-un act normativ oficializat vineri, regulile sanitare după care se vor organiza alegerile în străinătate vor fi similare celor utilizate la toate alegerile din acest an.
O regulă de bază este „purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot”.
Ordinul stabilește și o excepție pentru alegători, și anume momentul în care sunt identificați de către membrul-operator al biroului electoral al secției de votare. Concret, votanții vor trebui să-și îndepărteze, pentru scurt timp, masca, dar trebuie să se asigure că, în tot acest timp, sunt la o distanță de cel puțin 1,5 metri față de persoanele din jur. Apoi, după identificare, alegătorii trebuie să-și pună masca la loc, în așa fel încât să le acopere, din nou, nasul și gura.
Românii din Marea Britanie pot vota la 50 de secții. 14 secții de vot vor fi organizate în Londra
La fel ca în cazul alegerilor locale din septembrie, accesul votanților în sediul secției de votare se va face eșalonat, va trebui păstrată o distanță între cei ce așteaptă să intre de cel puțin un metru (purtând corect masca de protecție), iar “la intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul de pază sau membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant”.
Dacă, după ce-i este măsurată temperatura alegătorului, nu se obțin valori de peste 37,3°C sau peste limita impusă pe plan local, acesta poate intra în secția de votare. În schimb, dacă un alegător are o temperatură peste 37,3°C sau simptome respiratorii evidente (tuse, nas curgător, dificultăți în respirație etc.), va fi condus, cu prioritate și fără să intre în contact cu alte persoane, către secția de votare, unde va vota la cabina de vot de lângă intrare.
După plecarea votantului cu simptome respiratorii, cabina de vot se dezinfectează și, dacă-i posibil, se va folosi tot restul zilei doar pentru alte persoane cu simptome de boală.
Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc peste aproape două săptămâni, votul în străinătate urmând să aibă loc, pentru prima oară, în două zile consecutive, respectiv sâmbătă și duminică, între orele 7:00 și 21:00 (ora locală).
Astfel, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor vota în zilele de 5 și 6 decembrie, cea de-a doua fiind cea în care se vor desfășura alegerile și în țară.
Anul acesta, după cum stabilește Hotărârea Autorității Electorale Permanente (AEP) nr. 26/2020, se vor organiza 748 de secții de votare în străinătate, în condițiile în care, acum patru ani, au fost organizate, potrivit Hotărârii AEP 43/2016, aproape jumătate, respectiv 417.
Sursa: avocatnet.ro