Menu
in

Ce facem dacă ne îmbolnăvim



Ziarul Românesc Weekly şi foreignersinuk.co.uk au publicat ghidul “Totul despre serviciile consulare”, realizat cu sprijinul Ambasadei României. Începând de la consideraţii generale – Ce este o ambasadă, ce funcţii îndeplineşte consulatul, ce poate face un consul pentru cetăţenii ţării sale – până la detalii cu privire la obţinerea paşaportului, autentificarea unei procuri sau legalizarea unor traduceri – toate aceste informaţii le puteţi găsi în noul nostru ghid.

Călătoriile în străinătate nu sunt întotdeauna ferite de riscul îmbolnăvirii sau de cel al suferirii unor accidente care afectează starea sănătăţii. Condiţiile climatice, de mediu, prezenţa unor boli sau epidemii, a unor medii alergogene pot influenţa orice persoană, chiar dacă starea sănătăţii la plecarea din România este bună. În timpul unei călătorii în străinătate se pot întâmpla accidente din cele mai diverse, care afectează sănătatea sau care pot pune în pericol chiar viaţa. în astfel de situaţii, accesul imediat la asistenţă medicală este indispensabil, dar el presupune costuri care, de regulă, sunt foarte ridicate (o zi de internare medicală în majoritatea statelor lumii costă între 500 şi 1500 de dolari, iar transportul aerian special, cu aero-ambulanţă, poate varia între 20.000 şi 250.000 de dolari).

Asigurarea de călătorie care include şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces este cea mai bună protecţie pentru astfel de situaţii. O astfel de asigurare oferă călătorului posibilitatea accesării imediate a asistenţei medicale necesare şi oferă familiei sale confortul şi siguranţa că, orice se întâmplă, el beneficiază de asistenţă şi îngrijire iar costurile sunt suportate de compania de asigurări.

De aceea, recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în străinătate să încheie poliţe de asigurare de călătorie care includ şi acoperirea costurilor medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces. Recomandăm ca aceste poliţe de asigurare să acopere întreaga durată a călătoriei, din ziua plecării din România până în ziua întoarcerii.

Este foarte important ca decizia dumneavoastră de a călători în străinătate să se bazeze pe posibilitatea de a încheia o astfel de poliţă de asigurare. Autorităţile române au încheiat, cu o serie de state, acorduri privind condiţiile de acordare a asistenţei medicale pe bază de reciprocitate. Aceste acorduri se referă însă, de regulă, la acordarea asistenţei medicale în situaţii de urgenţă, deci sunt limitate numai la acele situaţii care pot fi încadrate ca urgenţe medicale. De îndată ce situaţia de urgenţă medicală a fost înlăturată, pacientului îi revine responsabilitatea suportării tuturor costurilor pentru asistenţa medicală încă necesară, pentru tratament sau, eventual, pentru transportul în România.

Atunci când vă planificaţi o călătorie în străinătate, vă recomandăm să aveţi în vedere următoarele:

– Informaţi-vă despre situaţiile de risc de boală din zonele pe care doriţi să le vizitaţi;

– Consultaţi un medic specialist şi solicitaţi-i recomandările de prevenţie a unei îmbolnăviri;

– Asiguraţi-vă că vaccinările recomandate de medic sunt făcute la timp;

– Asiguraţi-vă că deţineţi medicaţia recomandată de medic pentru afecţiunea pe care o aveţi, dacă tratamentul este necesar şi pe durata călătoriei;

– Încercaţi să aflaţi cum şi unde se pot obţine îngrijiri medicale în ţara pe care o veţi vizita; ambasadele şi consulatele României deţin liste cu spitalele şi unităţile medicale specializate care pot oferi asistenţă medicală;

– Încheiaţi o poliţă de asigurare de călătorie, care să acopere şi cheltuieli medicale în caz de îmbolnăvire, accident sau deces;

– Includeţi în bagaje o trusă sanitară de călătorie care să conţină materiale medicale de prim ajutor.

Dacă vă aflaţi în străinătate şi vă îmbolnăviţi sau suferiţi un accident care necesită acordarea de asistenţă medicală, vă recomandăm următoarele:

– Luaţi legătura imediat cu cea mai apropiată unitate medicală;

– Dacă nu aveţi acces la unităţile medicale, luaţi legătura cu ambasada sau consulatul României; personalul consular vă poate recomanda unităţile medicale din apropiere;

– Explicaţi medicului situaţia dumneavoastră de sănătate, eventuale afecţiuni anterioare, restricţii la medicaţie etc.;

– Prezentaţi medicului poliţa de asigurare medicală sau de călătorie;

– Dacă nu cunoaşteţi limba locală, solicitaţi prezenţa unui translator sau solicitaţi să fie contactată ambasada sau consulatul cel mai apropiat al României.

Ce poate face personalul consular al României:

– Poate contacta familia dumneavoastră, dacă doriţi, pentru a o anunţa despre situaţia dumneavoastră medicală şi pentru a îi transmite eventualele dumneavoastră solicitari;

– Vă poate recomanda unităţi medicale care să vă asigure serviciile necesare;

– Dacă internarea dumneavoastră se face pentru o perioadă mai îndelungată, vă poate vizita, dacă doriţi;

– Dacă sunt necesare formalităţi pentru aranjarea transportului dumneavoastră în România în condiţii speciale, poate interveni în realizarea acestor formalităţi.

 

Ce nu poate face personalul consular al României:

– Nu vă poate crea o situaţie mai favorabilă decât cea a cetăţenilor ţării respective;

– Nu poate plăti cheltuielile medicale, cheltuielile de tratament, medicaţia sau cheltuielile de transport în România;

– Nu poate interveni la compania de asigurări pentru a formula pretenţii în numele dumneavoastră;

– Nu vă poate asigura cazarea în spaţiile ambasadei sau consulatului şi nu poate plăti costurile cazării dumneavoastră la hotel;

– Nu poate reglementa situaţia unor eventuale angajamente ale dumneavoastra rămase neonorate ca urmare a îmbolnăvirii sau accidentului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version