Menu
in

Fraudă în sistemul beneficiilor



Continuăm articolul precedent, referindu-ne strict la fraudarea sistemului alocaţiilor sociale.

În urma fraudării sistemului de beneficii, Marea Britanie pierde sume uriaşe, de ordinul sutelor de milione de lire sterline pe an. Numai în anul 2008 – 2009, această sumă a fost de 900 de milioane de lire sterline.

Frauda in sistemul de beneficii există atunci când aplicantul oferă informaţii şi date false cu scopul de a încasa beneficii sau, cu bună ştiinţă, nu raportează schimbările de circumstanţe care ar afecta suma primită cu titlu de beneficii sau chiar l-ar discalifica în acest sens.

Cele mai des întâlnite situaţii de acest gen sunt următoarele:

– neinformarea cu privire la faptul că aplicantul trăieste în parteneriat sau că partenerul a început să lucreze;

– neraportarea cu privire la încasarea altor beneficii;

– omiterea menţionării conturilor bancare cu titlu de depozit sau/şi a sumelor de bani care reprezintă economii, respective declararea unor sume mai mici decât cele existente în realitate;

– înaintarea aplicaţiei, incluzând copiii care nu mai trăiesc cu familia

– neanunţarea biroului de beneficii cu privire la începerea activitaţii în muncă şi a faptului că se încasează bani;

– neinformarea cu privire la primirea unei moşteniri;

– neraportarea faptului că s-a parasit teritoriul UK şi că aplicantul trăieşte în străinatate sau ca şi-a schimbat adresa.

În situaţia comiterii acestei infracţiuni, pedeapsa prevăzută de lege constă în plata unei amenzi sau închisoarea, în funcţie de gravitate. În toate cazurile însă, sumele acordate cu titlu de beneficii pe nedrept vor trebui returnate.

Este important să furnizaţi datele corecte atunci când aplicaţi pentru beneficii şi, deasemenea, să raportaţi orice schimbare a circumstanţelor. Vi se va comunica ulterior dacă vă calificaţi pentru a primi beneficii, care este cuantumul la care sunteţi îndreptaţiţi şi, în ce măsură schimbarile intervenite vă afectează sau nu acest drept.

De cele mai multe ori, aplicanţii nu conştientizează consecinţele acţiunilor prezentate mai sus, ceea ce poate atrage grave consecinţe, incluzând răspunderea penală.

Av. Mihaela Pădure

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version