Marea majoritate a companiilor, inclusiv cele mici şi mijlocii, sunt companii private cu răspundere limitată (limited). Alte tipuri de companii includ companiile publice pe acţiuni şi companiile cu răspundere limitată prin garanţie.
O companie nu poate funcţiona ca societate cu răspundere limitată dacă nu a fost înregistrată la “Companies House”. Înregistrarea este procesul prin care o afacere nouă sau un comerciant existent (exclusiv sau în parteneriat) devine o societate cu răspundere limitată.
Pentru a înregistra o companie vor trebui trimise următoarele documente:
1. formularul de înregistrare al companiei (IN01) Acest formular va cuprinde detalii cuprivire la sediul social, informaţii cu privire la secretar şi la director, detalii cu privire la persoanele subscrise şi, în cazul unei companii “limited”, detalii cu privire la capitalul social.
2. Memorandum-ul de asociere Acesta conţine numele şi semnăturile persoanelor ce subscriu şi doresc să formeze compania. În cazul unei companii “limited” va conţine şi angajamentul celor ce subscriu că vor lua cel puţin câte o acţiune fiecare.
3. Contractul de asociere Acesta va avea detalii cu privire la administrarea internă a companiei, modalitatea de funcţionare şi detalii cu privire la răspundere. Formularul IN01 precum şi memorandum-ul “pro forma” (pentru companiile “limited” pot fi găsite pe www.companieshouse.gov.uk). Odată completate, cele trei documente de mai sus trebuiesc trimise la “Company House” împreună cu taxa necesară pentru înscriere, £20. Înscrierea se poate face însă şi electronic, iar în acest caz taxa de înscriere va fi de £15.
“Company House” va înscrie compania într-o perioadă de 8-10 săptămâni. Dacă este însă necesar a se înfiinţa o companie imediat, există serviciul numit “Same Day Incorporation Service” dar taxa de înscriere este însă mai mare.
Foarte importantă este verificarea numelui ales pentru companie, astfel încât să vă asiguraţi că acea denumire este disponibilă şi poate fi folosită. Numele valabile trebuiesc verificate atât în registrul “Companii curent şi recent dizolvate” (Current and Recently Dissolved) cât şi în registrul cu denumiri propuse (Proposed Names).