Dacă urmează să studiaţi în Marea Britanie, trebuie să aveţi în vedere costurile pe care le implică acest lucru şi modalitatea în care veţi reuşi să faceţi faţă acestor cheltuieli. Aveţi posibilitatea să aplicaţi şi să obţineţi împrumuturi, sponsorizări şi burse care să vă ajute să plătiţi costurile aferente exercitării calităţii de student în UK.
Principalele costuri pe care le implică studiul în Marea Britanie sunt:
– taxele universitare aferente fiecărui an de studiu al căror cuantum vă va fi comunicat de colegiul/universitatea la care urmează să studiaţi;
– cheltuielile vieţii de zi cu zi, ca de exemplu: preţul chiriei, facturi, mâncare, cărţi de specialitate, etc şi care depind în mare măsură de locaţia în care vă aflaţi.
Împrumuturile şi sponsorizările sunt valabile pentru atât pentru studenţii full-time cât şi pentru cei care studiază part-time.
Studenţii full-time pot aplica pentru:
– Un împrumut care să acopere preţul taxei universitare (Tuition fee loan). Acest împrumut se acordă exclusiv studenţilor full-time pentru acoperirea taxei universitare în întregime; pentru anul în curs, costul acestei taxe poate atinge £3,375 în funcţie de colegiul/facultatea pentru care se optează. împrumuturile acordate trebuie achitate:
– începând cu data de 6 Aprilie după absolvire ori;
– după terminarea studiilor, odată ce începeţi să câştigaţi minim £15,000 pe an.
– O sponsorizare sau un împrumut care să acopere costurile vieţii de zi cu zi (Maintenance Grant sau Maintenance Loan).
“Maintenance Grant” nu trebuie plătit înapoi şi puteţi beneficia de avantajele acestui ajutor dacă veniturile familiei dvs sunt de £50,020 sau mai puţin. Valoarea maximă a acestei sponsorizări este de £2,906. Dacă primiţi beneficii din partea statului, trebuie să aplicaţi pentru “Special Support Grant” şi nu pentru “Maintenance Grant”.
Studenţii part-time pot aplica pentru: – O sponsorizare care să îi ajute cu achitarea taxei universitare (Fee Grant) – O sponsorizare care să îi ajute cu costurile aferente cursului respectiv (Course Grant)
Puteţi aplica pentru “Fee Grant” sau/şi “Course Grant” dacă veniturile familiei dvs sunt mai mici de £28,066. Maximul de care puteţi beneficia pentru anul în curs este de £1,495.
Universităţile şi colegiile acordă burse studenţilor care au nevoie de ajutor financiar. Acestea se acordă cu titlu gratuit şi nu trebuie restituite. Studenţilor full-time care beneficiază de Maintenance Grant sau Special Support Grant ar trebui să li se acorde o bursă în cuantum de cel puţin £338 dacă achită valoarea maximă a taxei universitare de £3,375 pentru anul 2011/2012.
Dacă nu sunteţi eligibili pentru Student Finance, există posibilitatea să vă calificaţi pentru obţinerea unui împrumut pentru carieră şi dezvoltare profesională (Professional and Career Development Loan). Este un împrumut bancar dar care urmează a fi achitat după terminarea studiilor. Valoarea creditului pentru întregul curs variază între £300 şi £10.000. Voi reveni cu informaţii suplimentare cu privire la condiţiile acordării finanţării şi paşii care trebuie urmaţi în acest sens.
Av. Mihaela Pădure