Boris Johnson şi-a numit fiul Nicholas, în onoarea celor doi medici care i-au salvat viaţa

Boris Johnson şi logodnica sa, Carrie Symonds, şi-au numit fiul Wilfred Lawrie Nicholas, ultimul nume fiind ales în onoarea celor doi medici de la terapie intensivă despre care premierul britanic afirmă că i-au salvat viaţa în timp ce se lupta cu complicaţiile provocate de noul coronavirus, relatează presa britanică.

Carrie Symonds a anunţat numele sâmbătă pe Instagram, alături de o fotografie cu ea şi băieţelul – al cărui păr blond seamănă deja cu cel al tatălui său.

Symonds, 32 de ani, a afirmat că fiul său, care s-a născut miercuri, a fost numit Wilfred după bunicul lui Boris Johnson, în timp ce Lawrie este numele bunicului ei. Logodnica premierului britanic afirmă că numele Nicholas a fost ales în onoarea celor doi medici – Nick Price şi Nick Hart – despre care cuplul afirmă că i-au salvat viaţa lui Boris Johnson la Spitalul St Thomas din Londra luna trecută.

“Nu aş putea să fiu mai fericită”, a spus Symonds, mulţumind personalului de la maternitatea Spitalului University College London (UCL).

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a revenit la muncă luni după o perioadă de recuperare în urma îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Premierul britanic, testat pozitiv pe 26 martie, a fost internat zece zile mai târziu la spitalul St Thomas. El a fost transferat a doua zi, 6 aprilie, la terapie intensivă, unde a stat trei zile. El a ţinut să le mulţumească medicilor despre care afirmă că “fără îndoială, i-au salvat viaţa”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Numărul morților

Numărul morților din Marea Britanie, peste 28.000. Este foarte probabil să depășească Italia în scurt timp

Dezvăluire șoc a lui Boris Johnson: medicii care l-au avut în îngrijire pregătiseră anunţul decesului său. ”A fost un moment foarte greu”