in

Anglia: Șofer român fără permis ucide o tânără de 29 de ani din Buzău

O tânără din Buzău, în vârstă de 29 de ani, a murit într-un accident rutier terifiant, pe A69, în Northumberland, în apropierea localității Haydon Bridge.

Denisa-Alexandra Rădvan se afla pe scaunul din față al pasagerului într-un autoturism Ford, la volanul căruia se afla Viorel Grancea, 31 de ani, care conducea fără permis. Acesta a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism Hyundai I30, pe 20 august, în jurul orei 18.30.

Serviciile de urgență au ajuns repede la locul tragediei, dar pentru femeia de 29 de ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarată moartă.

Polițiștii au luat legătura cu Ambasada României pentru a oferi sprijin familiei îndurerate.

Șoferul Fordului a fost acuzat de o serie de infracțiuni, inclusiv ucidere prin conducere periculoasă.

O femeie în vârstă de 21 de ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de român, a fost dusă la spital cu răni grave, dar care nu îi puneau în pericol viața.

Șoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 62 de ani, a fost dus și el la spital, de asemenea în stare gravă.

Viorel Grancea, 31 de ani, care locuiește în Glasgow, a fost acuzat de moarte prin conducere periculoasă, două acuzații de vătămare gravă prin conducere periculoasă și conducere fără permis.

El a fost reținut în arest pentru a se prezenta în fața Curții din Newcastle, pe 19 septembrie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit: Se anunță proteste în toată Marea Britanie împotriva suspendării Parlamentului: „Venim după tine, Boris!”

Suspendarea Parlamentului de la Londra a ajuns în fața instanței