in

Anglia: Suspecți români în cazul furtului unor cărți rare în valoare de 2 milioane de lire sterline

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut 28 de percheziții în București și în cinci județe, la persoane suspectate de furt calificat. Gruparea era specializată în sustragerea unor obiecte de patrimoniu, iar în 2017 a furat dintr-un depozit din Anglia 260 de cărți rare, în valoare de aproape 2 milioane de euro. Gruparea a fost constituită în România, ulterior aderând și persoane de altă cetățenie.

DIICOT a anunțat, miercuri, că în cursul zilei de marți au fost făcute 28 de percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Neamț, Suceava, Brașov, Bihor și municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiuni de furt calificat

„La data de 24.02.2017, procurorii D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și furt calificat, fapte constând în aceea că, membrii unui grup infracțional organizat constituit din cetățeni români, au săvârșit o infracțiune de furt calificat prin efracție, în noaptea de 29/30.01.2017, în Feltham, în apropiere de aeroportul Heathrow din Londra, în care au fost sustrase cărți valoroase, respectiv aproximativ 260 de volume, prejudiciul estimat de autoritățile britanice fiind de circa 2.000.000 lire sterline, toate volumele fiind aduse în România în vederea valorificării”, a transmis DIICOT.

Cel puțin trei suspecți au pătruns în depozitul de tranzit, după ce au făcut 4 găuri în acoperișul clădirii și au coborât în rapel.

„Timp de 4-5 ore (în intervalul orar 21:00-02:00), suspecții au scotocit în 4 paleți, din această locație. Aceștia se aflau în tranzit către o expoziție de carte din Los Angeles. Unul dintre paleți provenea din Germania, alte două din Italia, persoanele vătămate fiind două de cetățenie italiană și un cetățean german. De asemenea, în depozit se mai afla un palet, ce conținea un număr mare de genți de voiaj, care au fost folosite de către suspecți pentru a încărca și transporta cărțile, ce au fost scoase prin locul efracției, transportate la autoturismul folosit  de către autori”, a mai transmis DIICOT.

DIICOT a precizat că, în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, a fost încheiat un Acord Comun de Anchetă ,,Brookes’’, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism și  Marea Britanie – Serviciul De Procuratura al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că grupul infracțional organizat format din cetățeni români, la care ulterior au aderat și cetățeni din străinătate, s-a constituit pe teritoriul României și a acționat în perioada decembrie 2016 – aprilie 2019, prin comiterea de numeroase infracțiuni contra patrimoniului, furturi calificate prin escaladare și efracție la diferite depozite de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul dosarului din România fiind investigate faptele reținute în sarcina a cinci suspecți de cetățenie română”, a mai transmis DIICOT.

Prejudiciul total pentru faptele reținute în sarcina suspecților a fost estimat la suma 1.945.829 euro, stabilindu-se că cea mai mare parte a bunurilor sustrase erau oferite spre vânzare de către membrii grupului pe site-uri de profil. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

„La data de 25.06.2019, procurorii DIICOT-Structura centrală, au dispus reținerea unui număr de 4 inculpați care au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În cadrul echipei comune de anchetă au fost desfășurate activități simultane de destructurare a grupării, inclusiv pe teritoriul Angliei și Italiei”, a mai precizat DIICOT.

Potrivit The Guardian, răufăcătorii au coborât prin tavan, într-un depozit de profil din vestul Londrei și au plecat cu 160 de volume de mare valoare. Scotland Yard a catalogat furtul ca fiind inspirat din filmele Mission: Impossible.

Hoții au urcat pe acoperiș și au coborât pe frânghii de 12 metri lungime, evitând alarmele cu senzori de mișcare.

Scotland Yard-ul a confirmat că “un număr de cărţi valoroase”, multe din secolele 15 şi 16, au fost furate în jaful ce a avut loc în noaptea dintre 29 şi 30 ianuarie.  Potrivit Main on Sunday, doar unul dintre comercianții care aveau cărți depozitate acolo a pierdut volume de 680.000 de lire.

Experţii spun că cea mai valoroasă carte furată este “De Revolutionibus Orbium Coelestium” a lui Nicolaus Copernic, din 1566, în valoare de circa 215.000 lire sterline.

De asemenea, printre volumele sustrase se număra lucrări ale lui Galileo, Isaac Newton, Leonardo da Vinci şi o ediţie din 1569 a Divinei Comedii a lui Dante.

“Le-ar fi imposibil să le vândă unui comerciant respectabil sau la o casă de licitaţii. Nu vorbim despre opere de Picasso sau de Rembrandt, sau chiar de lingouri de aur – aceste cărţi sunt imposibil de vândut. Trebuie să fie pentru vreun expert. Trebuie să fie un colecţionar în spate”, a spus o sursă.

Furt „intelectual” la Londra. Cărți de milioane de lire sterline furate dintr-un depozit

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Boris Johnson optimist: «Șansele unui Brexit fără acord sunt de unu la un milion»

VIDEO – Teroare în Londra. Pensionar de 91 de ani, împins pe linia de metrou