in

Banda de români denumită „Gaură în Acoperiș” a fost arestată în Irlanda, după ani întregi de infracțiuni



O bandă formată din patru români, acuzată de zeci de spargeri de locuințe numai în ultimul an în Irlanda, a fost arestată.

Grupul despre care poliția spune că era extrem de bine organizat a făcut o pagubă estimată la un milion de lire sterline în cinci ani de activitate.

Toți cei patru sunt cetățeni români, trei bărbați și o femeie, scrie buzz.ie.

Bărbații au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, iar femeia este în vârstă de 20 de ani.

Grupul, supranumit „Hole in the Roof” (Gaură în Acoperiș), este suspectat de cel puțin 45 de jafuri în ultimul an, mai scrie Irish Independent.

Cu baza în orașul Enniscorthy, banda folosea portul Rosslare ca locul unde depozita mărfurile furate, precum țigări și alte obiecte, astfel încât să le poată evacua rapid în cazul în care se apropia poliția.

Zona unde românii aveau cartierul general a fost împânzită joi, 13 septembrie, de dimineață, de peste 50 de polițiști.

„Pe parcursul căutărilor, poliția irlandeză [Gardaí] a confiscat bani în numerar, dispozitive electronice, inclusiv telefoane și sisteme de navigație prin satelit, walkie-talkie, cititoare de carduri, cantități mici de țigări și documente financiare”, a declarat un purtător de cuvânt al instituției.

Irlanda. Bandă de spărgători români, lovituri în timpul Furtunii Emma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Patroni indieni arestați pentru exploatarea unui român. Poliția caută mai multe victime

Soțul câștiga bani în Anglia, soția îi transfera în contul amantului