in

Bătut măr de colegul de cameră, la două zile după ce a ajuns în Londra: „Era beat, parcă era zombie”

Un român din Republica Moldova susține că a fost bătut de unul dintre colegii săi de cameră. Acesta spune că bătaia a ținut în jur de două ore.

Cel agresat, care a dorit să își păstreze anonimatul, spune că a ajuns în Londra pe 5 februarie 2018. Este originar din Republica Moldova și a mai declarat că a venit în Londra să câștige ceva bani din cauza situației financiare precare pe care o avea în țară.

Tânărul de 25 de ani mai stă în casă cu șapte persoane. În camera în care locuiește mai sunt doi bărbați, unul din Iași, celălalt din Bulgaria.

Pe 7 februarie, au făcut un grătar în curte, iar individul din Iași s-a îmbătat rău, după spusele colegului său de cameră. „Nu pot să vă descriu cât de beat era, parcă era zombi”, a povestit el pentru Ziarul Românesc.

„Eu am plecat în cameră să dorm, el a venit după mine și a început să mă lovească și să mă înjure. Nu vă pot spune din ce cauză, nu știu ce era în mintea lui”, a continuat tânărul.

În cele din urmă, a reușit să scape din mâinile bărbatului de 45 de ani și a ieșit în stradă. Acolo l-au văzut vecinii plin de sânge și au sunat la poliție.

La ora 19.30 a venit ambulanța și poliția. „Pe individul care m-a bătut l-au încătușat și l-au dus la poliție”, mai spune victima bătăii. El a fost dus la spitalul din Whitechapel. Omul spune că a stat patru ore acolo, timp în care nu l-a băgat nimeni în seamă: „Mi-au dat un paracetamol și atât”.

A plecat la 3 dimineață fără să i se acorde vreun ajutor medical. Când s-a trezit, a mers din nou la spital, unde un medic i-a cusut rana de la ochi. Apoi, a plecat la poliție, unde a dat o declarație despre cele întâmplate cu o zi în urmă. La ora 17.00 era acasă.

Peste două ore, stupoare. S-a trezit cu cel care l-a bătut în casă. Fusese eliberat.

„Toată noaptea am dormit cu frică. Îmi era frică să nu îmi mai facă ceva, pentru că patul lui este chiar lângă al meu. Toată noaptea am vomitat și nu am putut dormi de teamă să nu mă ucidă”, a mai spus tânărul.

În afară de asta, spune el, avea dureri de cap foarte mari: „Ochiul drept nu îl puteam deschide, credeam că o să mor.”

Ziua următoare spune că a umblat din spital în spital, însă nu a mai primit niciun fel de ajutor medical. „Nu m-am așteptat ca Londra să fie atât de nedreaptă și să fie atâta discriminare în instituții. Acum îmi pare rău că am venit aici și nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu”, a declarat tânărul din Republica Moldova.

Român din Vaslui găsit bătut și beat în curtea unui britanic. Nu mai știa cum a ajuns în Londra

VIDEO – Român bătut cu bestialitate cu o rangă, în Luton. ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional

Peste 100 de ani de pușcărie pentru frații Săndulache. Proxeneții și-au implantat bile în penisuri pentru a le provoca dureri cât mai mari prostituatelor

Londra. Condamnat la 11 ani de închisoare, un carder român își continuă afacerea on-line