in

Breaking News! Alte două cazuri confirmate de coronavirus în Marea Britanie

Alți doi pacienți din Anglia au fost testați pozitiv pentru coronavirus, aducând numărul total de cazuri din Marea Britanie la 15, potrivit Ministerului Sănătății.

Un pacient a luat virusul în Italia, iar al doilea în Tenerife.

O școală și o clinică din Buxton, Derbyshire, au fost închise din cauza unuia dintre cazurile noi.

Reprezentanții școlii primare din Burbage au declarat pentru Sky News că instituția a fost închisă pentru că un părinte a fost testat pozitiv.

Între timp, clinica din Buxton a îndemnat oamenii să nu se prezinte pentru consultații joi, din cauza unui caz confirmat de coronavirus.

Pacienții au fost transferați la centrele de infecție NHS de specialitate din Spitalul Royal Liverpool și Royal Free Hospital, Londra.

Ultimele cazuri din Marea Britanie au apărut în timp ce alte țări europene se luptă cu virusul.

Italia a confirmat cel puțin 400 de cazuri și 12 decese, după apariția unui focar sever în nordul țării.

Austria, Croația și Elveția au raportat, de asemenea, primele lor cazuri legate de focarul din Italia, în timp ce Spania și Franța au înregistrat altele noi, implicând și persoane care au fost în nordul Italiei.

Franța a înregistrat cel de-al doilea deces miercuri, când un bărbat de 60 de ani a murit într-un spital din Paris.

Marea Britanie: Sute de pacienți cu gripă urmează să fie testați pentru Covid-19

Dr. Tom Wingfield, lector principal clinic la Liverpool School of Tropical Medicine, a declarat: „Noii pacienți diagnosticați astăzi în Marea Britanie și care sunt acum gestionați în unitățile de infecție specializate din Liverpool și Londra nu sunt cazuri surprinzătoare și nu schimbă înțelegerea despre ce este focarul și cum va arăta în Marea Britanie. Probabil că vor mai fi cazuri în săptămânile următoare, dar publicul britanic trebuie să știe că avem echipe cu experiență pentru a gestiona izolarea și îngrijirea persoanelor diagnosticate cu coronavirus și pentru a efectua urmărirea și depistarea imediată a contractăriilor.”

Cel puțin opt școli din Marea Britanie s-au închis, în timp ce altele au trimis elevi acasă în condițiile în care se tem că ar fi putut fi expuși la coronavirus în timpul călătoriilor în nordul Italiei.

Cu toate acestea, Autoritatea de Sănătate Publică din Anglia a anunțat că sfatul general nu este acela de a se închide școlile – un mesaj a reiterat de ministrul Sănătății, Matt Hancock.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

donatori de organe

Toți adulții din Anglia vor fi considerați donatori de organe

Marea Britanie: Imigrația din afara UE a atins niveluri record