in

Comoara din Londra a colonelului american. O nouă escrocherie pe e-mail. O româncă a căzut în plasă

O femeie din Carei, Satu Mare, a căzut în plasa unui escroc internațional care se dă drept colonel american. Ea așteaptă și acum un cufăr cu 900.000 de dolari și bijuterii în valoare de 250.000 de dolari.

Cufărul ar aparține unui colonel american, pradă de război din Irak, scrie presasm.ro.

Femeia, pe nume Adela, a primit un email în care un colonel din armata SUA i-a explicat că vrea să se retragă în România, la Carei. Acesta i-a mai spus că a făcut rost ilegal de o pradă de război în timp ce se afla în misiune, în Irak.

Astfel, o cutie care conține 900.000 de dolari americani și bijuterii în valoare de 250.000 de dolari s-ar afla la o bancă din Londra, Marea Britanie. Numai că el nu poate ridica personal cutia de valori, așa că a apelat la femeia din Carei. Pentru că nu avea bani suficienți, aceasta a început să se împrumute de la colegi și de la prieteni.



Avertisment MoneyGram de Ziua Îndrăgostiților: Nu vă lăsați înșelați de escroci „în căutarea dragostei”

Le-a promis că le va înapoia banii imediat ce ajunge averea americanului la Carei.

Ba chiar le-a dat asigurări că respectivul cufăr a fost scanat în secret de serviciile secrete, care au confirmat existența banilor și bijuteriilor.

Femeia a trimis banii, în jur de 12.000 de lire sterline, unui destinatar din Londra, posibil chiar „colonelul”. I s-a spus că formalitățile de expediere merg foarte greu, mai trebuie bani, așa că, disperată, femeia a continuat să se împrumute.

Cei care i-au dat bani așteaptă încă să vadă averea colonelului american, însă unii dintre ei și-au dat seama că totul a fost pus la punct de un escroc.

”După 3 ani de stat în Londra, m-am stabilit în Austria și sunt foarte bucuros că am facut asta”

Contramanifestație la mitingul PSD de la Iași. Jandarmii îi scot pe antipesediști din piață. Primarul Iașiului: „PSD este un cățel în călduri”