in

Condamnat pentru crimă în România, făcea trafic de persoane în Marea Britanie

Un individ condamnat pentru crimă în țara noastră își deschisese un bordel în Blackburn, unde aducea tinere din România pe care le plasa pe piața prostituției din Marea Britanie.

 

Porivit publicației This is Lancashire, românul, în vârstă de 26 de ani, a fost expulzat în România, după ce s-a dovedit că făcea trafic de persoane.

El a fost arestat pe 24 februarie, după ce polițiștii l-au oprit în trafic pentru o infracțiune rutieră. S-a descoperit ulterior că în casa sa se aflau mai multe tinere care se prostituau. Tot acolo se afla și partenera românului, de 21 de ani, implicată, de asemenea, în trafic de persoane.

În urma colaborării cu polițiștii români s-a constatat faptul că individul fusese condamnat pentru crimă în România.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat în ciuda eforturilor depuse de ofițeri, victimele au refuzat să dea declarații pentru a confirma faptul că au fost traficate.

 

Ambele femei au revenit voluntar în România.

O româncă din Blackburn i-a mințit pe polițiști că a fost traficată

„Vin imediat, mă duc până la bancomat”. Cum fură niște romi bijuterii de mii de lire sterline

 




Barack Obama vizitează Marea Britanie. Președintele SUA preocupat de Brexit

E oficial. România, descalificată de la Eurovision 2016