in

Condamnat pentru tentativă de omor în România, luptător de MMA în Marea Britanie

Un fugar din România, condamnat definitiv pentru tentativă de omor, participa la turnee de luptă în cușcă, scrie Daily Express.

Ionuș Nastiuc, 29 de ani, a fost condamnat anul trecut pentru tentativă de omor, după ce l-a lovit cu un topor pe un bărbat. Însă a fugit în Marea Britanie, unde și-a făcut o carieră de luptător MMA, înainte de  a fi condamnat la cinci ani de închisoare.

Nastiuc, care locuia în Warrington, participa la evenimente sportive din Marea Britanie, înainte de a fi arestat la Cheshire, la începutul acestui an. În ciuda condamnării sale, el a fost eliberat pe cauțiune, luni, înainte de audiere, scrie Daily Express.

El este monitorizat electronic, trebuie să raporteze poliției de trei ori pe săptămână și să locuiască la aceeași adresă, având și pașaportul predat.

Una dintre luptele lui Nastiuc au avut loc pe 18 iunie 2018, la Noaptea Gladiatorilor GPUK de la Royal Music Hall, Hanley.

Potrivit presei din România, fapta comisă de Nastiuc a avut loc în 2011, când și-a lovit victima în cap și în umăr cu un topor. El a fost găsit nevinovat de două instanțe, însă dosarul său a fost redeschis în 2017. Românul a susținut că ce victima era un infractor care dorea să se răzbune pe el și că nu a existat niciun topor. „Sunt o victimă, în România există multă corupție. Când am venit în Marea Britanie, cazul era închis, nu mă ascundeam”, a declarat Nastiuc.

El a spus că s-a dus de bună voie la poliție când a aflat că este căutat și a fost lăsat să iasă pe cauțiune „deoarece România nu a oferit nicio informați”.

Un alt român, Alexandru Iordache, în vârstă de 45 de ani, va apărea la Curtea Magistraților din Westminster în această lună, pentru a se confruntă cu extrădarea în Irlanda, sub suspiciunea de crimă.

În martie 2018, Poliția Sussex a emis un apel pentru informații despre locul unde se află Iordache și fratele său Eugen, 34 de ani.

Luptător român de MMA condamnat pentru uciderea unui om în centrul Londrei. L-a lovit cu un Bentley de 120.000 de lire

Nardi Gladiatoru, arestat și acuzat de uciderea interlopului Sorin Brăileanul în Ilford

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tâlharii din Regatul Unit și-au ridicat vilă la Constanța. Ruda infractorilor: „Aduceau câte 50.000 de lire sterline la fiecare drum”

Eagles Football Academy, debut în noul sezon. Ministra Diasporei: „Eagles este un fenomen al românilor din Marea Britanie”