in

Daily Mail: Peste 90% dintre furturile din bancomatele sunt comise de români

Peste 90 la sută din furturile de la bancomatele din Marea Britanie sunt atribuite grupurilor infracţionale formate din români, potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul poliţiei britanice. Aceștia au declarat că în ultimele 12 luni valoarea fraudelor a fost de 35 de milioane de lire, scrie Daily Mail, citat de Mediafax.

Conform şefului departamentului de poliţie care se ocupă de acest caz, grupările specializate în furturi din bancomate, formate în principal din români, au sustras 35 de milioane de lire de la clienţi britanici în cursul anului trecut.



Într-un telefon confiscat în cadrul anchetei privind o reţea specializată în clonare de carduri bancare, poliţia britanică a descoperit imagini cu un copil român care se juca cu bancnote de 20 de lire sterline.

Potrivit detectivilor britanici, aproape toţi infractorii specializaţi în furturi din bancomate au legături cu oraşul Bacău. “Majoritatea românilor arestaţi în ultimele 12 luni sunt din Bacău sau au legături cu această zonă din România”, a spus un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei britanice.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pictoriţa Claudia Mandi: “Este o boală să fii român în Italia”

Falimentul litoralului românesc. Hotelierii: “Nu vrem turişti străini, sunt prea pretenţioşi”