in

Doi ani de la atentatele de la London Bridge. Ce spune „Eroul cu făcăleț” despre momentele de groază pe care le-a trăit

3 iunie 2017 este ziua pe care românul Florin Morariu, supranumit „Eroul cu făcăleț” de jurnaliștii străini, nu și-o va putea șterge din memorie, pentru că implicarea sa în salvarea de vieți a fost decisivă.

Ieșeanul a fost decorat atât de Regina Marii Britanii, de Poliția Marii Britanii, iar oficialitățile române l-au făcut cetățean de onoare al orașului din care el provine.

„3 iunie 2017. O zi ce nu o voi uita niciodată, o zi care a marcat viața a 56 de persoane și nu doar a lor, ci și a celor din jurul lor. Pe lângă cei 56 de răniți, din care 8 persoane au decedat, au existat și victime colaterale. Una dintre acestea sunt și eu. Minutul 15 al orei 22 din seara de 3 iunie, ce se anunța a fi unul obișnuit la locul de muncă, a fost unul care a declanșat haosul, nu doar printre londonezi, ci pentru tot restul vieții mele, minut în care trei teroriști : Khuram Butt, Rachid Redouane, si Youssef Zaghba au luat o decizie devastatoare pentru mulțime”, a spus Morariu.

„Pentru unii poate fi doar o știre ce a trecut, a fost uitată, dar pentru noi, cei care am luat parte la momentele de groază, s-a lăsat cu cicatrici” 

„Pentru unii poate fi doar o știre ce a trecut, a fost uitată, dar pentru noi, cei care am luat parte la momentele de groază, a fost declanșatorul unei vieți sub umbra fricii. 3 iunie nu este doar o zi frumoasă de vară, este amintirea unui eveniment tragic, ce ne va urmări întotdeauna, un moment ce ne va lăsa cu cicatrici pe suflet și ne va determina mereu să privim în spate. Sincere condoleanțe familiilor ce și-au pierdut persoanele dragi! Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a întărit și ajutat în acea noapte groaznică, mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine si după seara de 3 iunie 2017 acele persoane ce mă sunau în momentele mele grele și mă întrebau dacă sunt bine”, a conchis Florin Morariu.

VIDEO – Eroul de la London Bridge rupe un steag PSD la mitingul de la Iași

Brutarul erou de la London Bridge, decorat de Regina Marii Britanii. Florin Morariu a devenit și cetățean de onoare al municipiului Iași

Un polițist român va lucra pentru Scotland Yard, la Londra

O tânără abuzată sexual la 11 ani a fost eutanasiată. La 17 ani suferea de depresie severă și anorexie