in

Doi români, specialiști în furturi din metroul londonez

Doi români, Gabriel Gabara, 31 de ani, și Gigi Parnica, 28, au comis numeroase furturi la metroul londonez în numai câteva luni de la sosirea lor în Marea Britanie, la finele anului 2018.

Cei doi hoți au fost prinşi de un poliţist în civil când încercau să fure de la o femeie în vârstă, în staţia West Ham, potrivit publicației Metro.

Gabriel și Gigi foloseau o valiză, pentru a părea niște pasageri obișnuiți și a nu da de bănuit, însă în realitate te lăsau fără portofel în câteva secunde.

Printre victimele lor s-au numărat mai mulți turiști, dar și o mamă cu doli copii, căreia i-au luat telefonul.

În fața instanței, cei doi au declarat că au venit în Londra sperând că vor găsi de muncă, însă nu au avut noroc, ala că s-au apucat de furat. Au folosit banii, susțin în ei, pentru a-și lua bilete de avion ca să se întoarcă în țară, la familiile lor, apoi au revenit la Londra unde s-au reapucate de „treabă”.


Judecătorul a decis că românii au prădat victime vulnerabile – bătrâni sau mame cu copii – și că declanșaseră o adevărată campanie de furturi în metroul londonez. Ca urmare fiecare dintre ei a primit un an și jumătate de închisoare.

A plecat cu căruciorul de la Lidl fără să plătească. A primit o singură zi de arest

Theresa May a cerut în scris amânarea Brexit. Răspunsul liderilor UE nu este prea îmbucurător