in

Filiera românească. Primea droguri de la fratele lui din Spania și le trimitea în Anglia cu microbuzul



Doi frați din Sălaj au fost trimiși după gratii de către magistrații Tribunalului Sălaj într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Sălaj.

Florin și Emil Engheş au fost condamnați pe la 2 ani și 10 luni, respectiv 2 ani, pentru că au introdus în țară, din Spania, aproximativ două kilograme de canabis, pe care au încercat mai apoi să le trimită în Anglia, scrie Adevărul.

Pentru asta cei doi au apelat la serviciile unei firme de coletărie. Potrivit anchetatorilor, Florin Engheş, care locuiește de 15 ani din Spania, înființase acolo o cultură de canabis, o parte din producție fiindu-i livrată în România fratelui său, Emil Engheş, un cunoscut DJ din zona Dejului.

Acesta a fost prins în flagrant în noiembrie 2017, în timp ce ridica de la o pensiune din județul Sălaj, un colet în care erau ascunse, în niște boxe audio, 998 de grame de canabis. Inițial, Emil Engheş a declarat anchetatorilor că a cumpărat droguri le din Spania, cu 2.000 de euro, de la o persoană necunoscută, însă după trei luni petrecute în arest preventiv, a recunoscut că era o afacere în familie și că fratele său îi livra marfa.

Pentru că a colaborat cu anchetatorii, cărora le-a povestit cu lux de amănunte modul în care au operat, instanța l-a plasat în arest la domiciliu, în timp ce fratele său, a fost arestat preventiv.

Cercetările au scos la iveală că în februarie 2017, cei doi au mai încercat să trimită în Anglia un kilogram de canabis, însă drogurile au fost descoperite de către poliția austriacă, în microbuzul firmei care asigura transportul.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, frații Engheş au fost obligați la plata a aproape 10.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat şi le-au fost confiscate telefoanele mobile folosite în activitatea infracțională, dispozitive pentru mărunțit canabis, un cântar electronic, 836,9 grame canabis și 998,8 grame de rezină de canabis.

Plantație de canabis înființată de niște români în Wolverhampton

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cei mai mulți medici români plecați în străinătate se află în Marea Britanie

S-a hotărât. Dragoș Moștenescu vinde tot ce are în România și se mută definitiv în Anglia