in

Fura de la femei în vârstă. Le urmărea și le tăia gențile după ce victimele scoteau bani de la bancomat

Daniel Călinescu, 42 de ani, cetățean român fără domiciliu fix în Marea Britanie, a pledat vinovat la Curtea Coroanei din Southwark, Londra, pe 15 octombrie, pentru patru acuzații de furt.

Călinescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru faptele comise.

Potrivit Poliției Metropolitane, românul făcea parte dintr-un grup format din patru până la șase persoane, iar polițiștii lucrează la identificarea și aducerea în justiție a celorlalți membri ai grupului.

Călinescu a furat 2.500 de lire sterline de la o femeie în vârstă de 78 de ani, în Battersea, pe 9 iulie, iar de la o femeie de 62 de ani a furat 2.500 de lire sterline, în Shrewsbury Avenue, Harrow pe 19 iulie.

De asemenea, a prădat o femeie de 72 de ani de 1.700 de lire sterline, în Barrett’s Grove, Hackney, în data de 29 iulie, iar de la o femeie în vârstă de 72 de ani a furat 4.500 de lire sterline în Ealing, la 20 august.

În fiecare caz, Călinescu a urmărit persoanele în vârstă și vulnerabile să retragă sume mari de bani de la ghișeurile unor bănci. Apoi, le-a urmărit în timp ce se îndepărtau și le-a furat banii în timp ce se urcau în autobuz. În două dintre aceste ocazii, a folosit o lamă de ras sau un cuțit pentru a tăia gențile victimelor.

Un echipaj de poliție l-a identificat pe Călinescu și l-a arestat pe 15 septembrie.

Doi români, furturi de zeci de mii de lire sterline în Irlanda de Nord: „Eram disperați”




Prezidențiale 2019: Nu sunt oameni pentru secțiile de votare din străinătate. MAE: «Avem nevoie de personal»

The Guardian: Premierul Boris Johnson, foarte aproape de un acord cu UE pentru Brexit