in

Glasgow. Conducea cu un permis românesc fals. Trimis la închisoare



Un român a fost închis la Glasgow după ce a fost prins conducând cu un permis de România fals.

Sorin Glogoveteanu, în vârstă de 31 de ani, a încercat să le explice polițiștilor că permisul său este valabil, atunci când a fost oprit de poliție pe Great Western Road, în Glasgow. Dar înșelăciunea a fost descoperită atunci când experții DVLA au confirmat că documentul era fals.

Incidentul s-a produs la 16 aprilie 2017, iar la Curtea din Glasgow, Glogoveteanu a pledat vinovat pentru conducere cu un permis românesc fals și a primit patru ani de închisoare.

Avocatul a cerut eliberarea românului pe motiv că acesta este singurul care își întreține familia. Acesta a cerut un ordin de restricționare a libertăților, în schimb, pentru clientul său.

Judecătorul a specificat însă că românul mai fusese condamnat în 2012 și în 2013 pentru fraudă. El a spus că având în vedere circumstanțele nu există niciun motiv pentru a-l lăsa în liberatate și l-a trimis la închisoare, unde va sta cel puțin un an.

Albania. Laborator de pașapoarte false pentru intrarea ilegală în Marea Britanie. Inclusiv documente românești

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Experții avertizează: Brexit va distruge City -ul londonez, cel mai mare centru financiar al lumii

Probleme grave la British Airways. Dacă ai făcut rezervări în ultimele săptămâni ești o posibilă victimă