in

Încă o rețea de prostituție din România distrusă la Londra. Recrutau tinere din familii sărace prin metoda „loverboy”

Acțiunile comune româno-britanice pentru destructurarea rețelelor de prostituție continuă.

Astăzi, 19 noiembrie 2019, au fost organizate 11 descinderi, simultan în România și în Marea Britanie, (5 pe teritoriul României – în Giurgiu, Ilfov și Constanța și 6 percheziții în Marea Britanie, în Londra, Newcastle, Stoke-on-Trent și Norwich), anunță Ambasada României.

Poliția Română a fost reprezentată de polițiști români din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de specialiștii de suport operativ detașați la Metropolitan Police, care au participat la percheziții alături de colegii din South Yorkshire Police, Met Police London, NCA (National Crime Agency), Staffordshire Police, Staffordshire ROCU (Regional Organised Crime Unit), Northumbria Police, Norfolk Police, EMSOU (East Midlands Special Operations Unit) și NESOU (North East Special Operations Unit).

Acțiunea Dragonfly a vizat dezarticularea unui grup organizat, fiind reținută, în sarcina mai multor suspecți, săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism și s-a desfășurat în cadrul unei echipe comune de anchetă încheiată la nivelul Eurojust, între autoritățile judiciare din România și Marea Britanie.

Grupul organizat, concentrat în jurul zonei Ilford, exploata tinere românce pe piața prostituției din Marea Britanie, victimele fiind recrutate în special din mediul rural, din familii fără posibilități materiale, aflate în stare de vulnerabilitate, prin promisiuni mincinoase de câștiguri materiale substanțiale și prin metoda loverboy, care creează o dependență emoțională față de traficant.

Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dan Mihalache, a subliniat că “este a doua operațiune în ultimele zile în care Poliția Română și partenerii britanici acționează împreună pentru a dezarticula grupări organizate în scopul exploatării sexuale”.

“Poliția Română și poliția din Yorkshire au dovedit astăzi că împreună putem fi mai puternici și putem aduce un plus de siguranță cetățenilor. Este un nou exemplu al politicii de toleranță zero pe care ambele state o adoptă împotriva criminalității și doresc să asigur comunitatea românească din Marea Britanie că nu vom precupeți niciun efort pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii. Cooperarea polițienească bilaterală va continua în cei mai strânși termeni”, a declarant ambasadorul Dan Mihalache.

Un temut interlop din Iași, arestat în cazul celor 60 de sclave sexuale din Londra. Ce au găsit procurorii când i-au percheziționat locuința

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

BMW furat din Marea Britanie, descoperit pe străzile din Iași. Șoferul spune că nu știe nimic

ANUNȚ foarte important cu privire la al doilea tur al alegerilor! Modificări ale secțiilor din Marea Britanie