in

Irlanda. Bărbat de 60 de ani, acuzat de uciderea unui cetățean român în Limerick

În Irlanda, la Limerick, a început procesului unui bărbat de 60 de ani acuzat că a ucis un cetățean român.

Potrivit Limerick Leader, Desmond Coyle a pledat nevinovat pentru uciderea lui Calo Carpaci, în vârstă de 58 de ani, din același oraș, pe 24 mai 2017.

Ambulanța a primit un apel care raporta o înjunghiere. Paramedicii au sosit la fața locului la ora 13.40, unde l-a găsit pe Cârăpaci, înjunghiat pe trotuar.

S-a încercat resuscitarea acestuia, însă bărbatul deja nu mai avea puls.

Procurorul a menționat faptul că o parte importantă a cazului se va baza pe imagini ale camerelor de supraveghere din Limerick. Acestea, a spus anchetatorul, îl arată pe Coyle părăsind apartamentul său din strada Davis, pe 24 mai. De asemenea, va arăta traseul parcurs de acesta la locul unde a fost găsită victima. Imaginile arată, de asemenea, că irlandezul a intrat în casa cetățeanului român.

Mai mult, procurorul a spus că Desmond Coyle se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Apărătorul lui Coyle a declarat că acesta acceptă legalitatea arestării și detenției sale. Un medic sosit la fața locului a observat că acuzatul era în stare de ebrietate și nu putea vorbi coerent. Procesul va continua vineri, 7 decembrie, în fața judecătorului și a unui juriu format din șapte bărbați și cinci femeie. Se așteaptă ca procesul să dureze două săptămâni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Șeful MI6 avertizează Rusia: „Nu ne subestimați hotărârea”

România, la Centenar: milioane de români locuiesc în condiţii grele, în case cu igrasie şi cu toalete în curte