in

Irlanda de Nord. Numărul victimelor traficului sexual se dublează. Românii, cazuri relevante



Numărul victimelor traficului sexual din Irlanda de Nord este pe cale să se dubleze pe parcursul acestui an, arată cifre oficiale citate de Belfast Telegraph și BBC.

Potrivit unui raport BBC, 34 de victime ale traficului sexual au fost salvate în primele șase luni ale anului 2018, cu două mai puțin decât cele 36 de victime salvate pe întreg parcursul anului 2017.

Cifra a fost lansată înainte de difuzarea emisiunii BBC The Doing Money, scrie Belfast Telegraph.

Emisiunea a reamintit istoria adevărată a româncei cunoscută sub numele de Anna, care a petrecut 10 luni în sclavie sexuală în Irlanda de Nord.

Marturiile sale date în fața politicienilor de la Stormont au contribuit la dezbaterile care au dus la adoptarea Legii privind traficul de ființe umane și exploatarea în 2015, care a criminalizat cumpărarea de sex.

În luna martie a acestui an, doi frați români au fost trimiși în închisoare pentru sclavie sexuală, în Irlanda de Nord, acesta fiind încă un punct de referință în istoria acestor cazuri.

Poliția a anunțat că a fost una dintre cele mai mari investigații din istoria traficului de ființe umane din provincie și a fost una dintre primele condamnări pe legislația din 2015.

De asemenea, aceasta a fost prima condamnare în Irlanda de Nord în care victimele nu au fost nevoite să furnizeze dovezi.

Între iulie și octombrie, Departamentul pentru Justiție a organizat o consultare privind combaterea sclaviei moderne din Irlanda de Nord, cu accent pe persoanele traficate pentru sclavie sexuală.

Directorul Departamentului de Justiție, Anthony Harbinson, a declarat: „Colaborând, ne propunem să întărim și să îmbunătățim modalitățile de urmărire a infractorilor care exploatează persoanele vulnerabile”.

Românii, cele mai multe victime ale sclaviei moderne din Cambridgeshire

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România își pierde tinerii. Jumătate dintre cei care părăsesc țara au între 20 și 34 de ani

Avea biletele de avion ca să plece în Anglia, dar a murit în mod misterios într-o pădure din Iași