in

Londra. Imagini șocante cu elevi care merg la școală înarmați cu arme albe. „O să te umplu de sânge”

Imaginile șocante care arată doi elevi de 13-14 ani care merg la școală înarmați cu arme albe au apărut pe rețelele de socializare.

Unul dintre ei arată un cuțit pe care îl scoate de la brâu, în timp ce își acoperă fața cu mâna. În timp ce arată cuțitul în fața camerei, elevul lansează mai multe injurii. Celălalt arată că este înarmat cu o șurubelniță.

Poliția din Tower Hamlets a declarat că a arestat pe cineva care se află în spatele videoclipului devenit viral, dar nu a specificat dacă acesta este unul dintre cei doi protagoniști, scrie Daily Mail.

Videoclipul a fost postat pe Facebook de către Ruhul Khan. Postarea are titlul: „Dezgustat de ceea ce văd în acest videoclip. Unde sunt părinții? Treziți-vă înainte ca fiul vostru să sfârșească în închisoare sau mort pe străzi.”

VIDEO – Imagini șocante pe străzile Londrei. Un grup de elevi atacă oamenii de la o terasă

Poliția a mai spus că identitatea băieților este cunoscută și că incidentul a avut loc în afara școlii.

Directorul școlii, Danny Lye, a adăugat că în prezent are loc o „anchetă aprofundată” și că va urma o „acțiune corespunzătoare”.

Clipul arată că un băiat de școală purtând o haină gri, acoperindu-și fața cu o mână, în timp ce arată o lamă cu mâner galben pe care o scoate din pantaloni.

„O să te umplu de sânge”, strigă băiatul în fața camerei.

Celălalt elev arată o șurubelniță pe care, de asemenea, o scoate din pantaloni.

Clipul i-a șocat pe internauți care au comentat îngroziți:

Ejay Sam a scris: „Este tragic să vezi și să-i auzi pe acești copii folosind un limbaj urât și un comportament agresiv, dincolo de vârsta și experiențele lor de viață”

Poliția Metropolitană a confirmat că are cunoștință de clipul care circulă pe Internet.

Ministrul Teodorovici se bazează pe nemți și francezi să muncească în România. Nu mai vrea să aducă românii acasă

Document incendiar. Acuzații de fraudare masivă a votului în diaspora